Licoare cu usturoi pentru reîntinerirea organismului

Nu pe toți ne încântă gândul de a mânca usturoi, dar cunoscând mai multe despre valorile sale terapeutice, aflăm că a nu-l consuma înseamnă să ne privăm organismul de o porție consistentă de sănătate.

Pentru a prepara acest remediu, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 12 căței de usturoi mari
  • 500 ml de vin roșu, de calitate superioară, organic.

Tăiați cățeii de usturoi în 2-3 părți și puneți-i într-un borcan din sticlă, peste care turnați vinul. Închideți ermetic borcanul și lăsați-l la macerat timp de 14 zile, la soare, agitând zilnic recipientul de 4-5 ori.

După terminarea perioadei de macerare, filtrați amestecul cu ajutorul unui tifon, iar lichidul limpede păstrați-l într-un recipient din sticlă, de culoare închisă, acoperit ermetic.

Se administrează câte o linguriță de licoare de trei ori pe zi, după mesele principale, timp de 30 de zile.

Cura se poate relua după șase luni de pauză.

Continuarea, aici.

Advertisement

Cum se prepară laptele de migdale

Fructe oleaginoase bogate în vitamine (A, B1, B2, B3, B6, B12, C, D, E, K), minerale (potasiu, mangan, magneziu, calciu, fier, seleniu, zinc, fosfor, cupru), antioxidanți, acizi grași esențiali omega-3, aminoacizi, migdalele sunt un aliment care nu ar trebui să lipsească din alimentația niciunuia dintre noi.

Pentru a prepara laptele de migdale aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 170 g de migdale crude
  • miere de albine organică
  • 1.3 l de apă filtrată.

Migdalele se pun într-un vas din ceramică, se acoperă cu apă (aproximativ 500 ml) și se lasă timp de 12-24 de ore la înmuiat. După scurgerea acestui interval, migdalele se scrug de apă și se pun într-un blender, împreună cu 350 ml de apă proaspătă. Se mixează totul timp de 3-4 minute, după care se mai adaugă 450 ml de apă. Se completează cu miere de albine după gust și se mixează timp de un minut, la viteză mare.

La sfârșit, se strecoară lichidul printr-o strecurătoare căptușită cu un tifon curat.

Continuarea, aici.