40% dintre femeile până la 35 de ani dezvoltă fibrom uterin

Aproape 40% dintre femeile cu vârste până în 35 de ani dezvoltă fibrom uterin, riscul crescând semnificativ la cele cu vârste peste 50 ani, acesta ajungând până la 70%, au anunțat marți, prof. dr. Florin Stamaţian, preşedintele Societăţii Române de Obstetrică-Ginecologie și dr. Gheorghe Peltecu, directorul Spitalului Clinic Filantropia, în cadrul lansării campaniei de informare sub titlul “Fibromul uterin – află, discută, decide!”.

“Fibroamele uterine sunt cele mai frecvente tumori benigne (noncanceroase) ale organelor sexuale feminine şi apar în general la femeile aflate la vârsta fertilă. Unul dintre cei mai importanţi factori favorizanţi pentru apariţia fibromului uterin este dereglarea hormonală. Conform unui prestigios studiu, până la vârsta de 35 de ani, 40% dintre femei dezvoltă fibrom uterin, procentul crescând până la 70% în rândul femeilor aflate în jurul vârstei de 50 de ani. Datele statistice indică o incidenţă foarte mare a bolii ce afectează atât statusul emoţional, cât şi randamentul femeii diagnosticate”, a afirmat dr.Gheorghe Peltecu.

Preşedintele Societăţii Române de Obstetrică-Ginecologie a spus că, în general, fibroamele uterine sunt asimptomatice, totuşi, atunci când există simptome, cele mai frecvente sunt sângerările excesive, durerile abdominale şi anemia.

“Chiar în lipsa unor simptome, persoanele afectate de fibrom uterin se pot confrunta cu avorturi spontane, infertilitate, naşteri premature şi alte complicaţii. Diagnosticarea se poate face printr-o simplă ecografie. Fibroamele uterine pot porni de la câţiva centimetri şi pot creşte în dimensiuni şi număr, ajungând chiar să aibă câteva kilograme, atunci când nu sunt depistate şi tratate. Vizita la ginecolog este aşadar esenţială pentru descoperirea timpurie a fibromului uterin”, a subliniat prof.dr.Florin Stamaţian.

Continuarea, aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s