Cititul unui roman captivant stimulează creierul câteva zile la rând după încheierea acestuia

Cercetătorii americani de la Emory University au descoperit că persoanele care citesc un roman captivant suferă schimbări neuronale, declanşându-se modificări reale şi măsurabile în funcţionarea creierului, care durează câteva zile după încheierea lecturii.

Cercetătorii americani au descoperit că cititul unei cărți captivante poate determina o conectivitate mai mare la nivelul creierului şi schimbări neurologice care se mențin asemănător memoriei musculare, informează independent.co.uk.

Respectivele schimbări au fost înregistrate în cortexul temporal stâng, regiunea senzorio-motorie primară a creierului, asociată, de asemenea, cu receptivitatea limbajului, neuronii acestei regiuni sunt responsabili de convingerea minţii că realizează o acţiune pe care de fapt nu o îndeplineşte de exemplu când gândul la alergare activează neuronii asociaţi cu alergarea efectivă.

“Schimbările neuronale despre care am descoperit că sunt asociate cu sistemele mişcării şi senzaţiei fizice sugerează că lectura unei cărţi ne poate transporta în corpul protagonistului”, a explicat neurologul Gregory Berns, coordonatorul studiului.

Continuarea, aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s