Sensibilitatea la durere este influențată de structura creierului

Datele unui studiu recent asupra sensibilității la durere au relevat că diferențele sunt legate de structura creiereului fiecăruia dintre noi, informează “LiveScience”. 

La studiu au participat 116 persoane sănătoase, cărora cercetătorii le-au solicitat să dea calificative gradului de intensitate a durerii resimțite atunci când o mică parte a pielii de pe mână sau de pe picior era încălzită până la 49 de grade Celsius, iar la câteva zile după ce au fost supuși acestui experiment, participanții la studiu au fost supuși unui examen RMN cerebral.

Datele astfel obținute demonstrează faptul că există o legătură între sensibilitatea individuală la durere și grosimea cortexului cerebral în regiunile creierului care sunt responsabile de controlul atenției și introspecție. Astfel, cu cât este mai subțire cortexul în aceste regiuni, cu atât oamenii sunt mai sensibili la durere.

“Subiecții care au raportat intensități ridicate ale durerii au mai puțină materie cenușie în regiunile creierului responsabile de introspecție și de controlul atenției”, afirmă cercetătorul Nichole Emerson, Wake Forest Baptist Medical Center.

Continuarea, aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s