Ce putem trata cu tinctură de urzică

Urzicile sunt binecunoscute pentru efectele lor puternic depurative și detoxifiante, fiind adesea folosite la prepararea alimentelor sau sub formă de ceaiuri.

Pentru a prepara tinctura de urzică aveți nevoie de un recipient din sticlă pe care îl umpleți ceva mai bine de trei sferturi cu frunze de urzică proaspete, tocate mărunt. Peste urzici se adaugă alcool de 40º (de fructe sau secară, organic, preparat în casă) cât să acopere cu 3-4 degete planta, se acoperă și se lasă la cald la macerat timp de 15 zile, agitând zilnic de 2 ori.

După cele 15 zile de macerat se strecoară, iar tinctura astfel obținută se păstrează în sticluțe mici, închise la culoare.

Se administrează câte o linguriță de tinctură diluată în puțină apă, de 3-4 ori pe zi, înainte de mesele principale.

Administrarea internă a tincturii de urzică are efect antianemic, diuretic, depurativ, hematopoetic, astringent, hemostatic, antiinflamator, hipoglicemiant, imunostimulator, neurotonic, antiseptic, geriatric, iar aplicările externe au proprietăți astringente, revulsive, tonic capilare, cicatrizante, hemostatice și antiseptice.

Continuarea, aici.

 

Ce puteți trata cu ceai de urzică

Ceaiul de urzică este unul dintre cele mai bogate ceaiuri în substanțe active esențiale organismului, acesta fiind folosit atât pe cale internă, cât și externă.

Pentru a nu pierde proprietățile curative ale plantei, ceaiul de urzică se prepară prin opărire sau infuzare, nu și prin fierbere. Astfel, la o cană de apă fierbinte se adaugă două linguri de plantă, se acoperă vasul și se lasă la infuzat timp de 3-5 minute, se strecoară și se poate consuma.

Între beneficiile consumului de ceai de urzică amintim:

  • scăderea în greutate, dacă se beau 2 căni zilnic, timp de 30 de zile
  • tonifierea stomacului
  • elimină metalele grele din organism
  • stimulează sistemul imunitar
  • combate astenia și anemia
  • vitaminizează și remineralizează organismul
  • elimină apa acumulată în exces
  • stimulează lactația

Continuarea, aici.

Ce puteți trata cu ceai de salvie

Salvia are acțiune antinevralgică, hipoglicemiantă, coleretică, antisudorifică, depurativă, digestivă, neurotonică, astringentă, antiseptică, antioxidantă și antiinflamatoare.

Pentru prepararea ceaiului de salvie adăugați în 200 ml de apă 2 lingurițe de plantă uscată și măcinată, fierbeți pentru 15-20 de minute la foc mic, cu vasul acoperit.

Între indicațiile terapeutice ale ceaiului amintim:

  • are efect tonic asupra inimii și centrilor nervoși;
  • regularizează transpirația;
  • combate astenia nervoasă, surmenajul;
  • accelerează digestia lentă;
  • recomandat în caz de palpitații, atacuri de panică, amețeli;
  • reglează fluxul menstrual;
  • calmează durerile menstruale;
  • tratează gingivitele, periostitele, stomatitele, aftele, amigdalitele, durerile în gât, glositele, abcesele dentare, faringitele;
  • stimulează secreția de bilă, este recomandat în cazurile de dischinezie biliară, colici și calculoze biliare;
  • relaxează mușchii;

Continuarea, aici.

Sucul de varză – indicații terapeutice

Varza este una dintre legumele folosite în scopuri terapeutice încă din cele mai vechi timpuri, fapt datorat acțiunii sale antiseptice, regenerante, calmante, antiinfecțioase, detoxifiante, cicatrizante, antitumorale, tonice, purificatoare, antiinflamatoare, antihemoragice și antioxidante.

Sucul de varză conține amidon, proteine, rășini, sulfați, oxizi, minerale (fosfor, sulf, zinc, magneziu, iod, calciu, potasiu) și vitamine (A, B1, B2, B3, B6, B9, C, E, K, “U”), normalizând digestia și tranzitul intestinal.

Sucul de varză este recomandat în următoarele afecțiuni:

  • slăbit, obezitate – se amestecă 200 ml de suc de varză cu 200 ml de suc de grapefruit și se consumă înaintea fiecărei mese, cu 10 minute, având rolul de a inhiba apetitul. Cura durează 60 de zile și se poate relua după o pauză de 10 zile;
  • ulcer gastric, anemie, constipație, paraziți intestinali –  se beau 2 pahare pe zi cu suc de varză, unul dimineața după micul dejun, unul seara înainte de cină, timp de 21 de zile;
  • astenie – o cană de suc, timp de 30 de zile;
  • diabet – 1-2 pahare pe zi, timp de 90 de zile;

Continuarea, aici.

Indicațiile terapeutice ale infuziei combinate de cernețel

Cernețelul este o plantă ale cărei virtuți terapeutice stau în rizomii acesteia, care au proprietăți dezinfectante, calmante, astringente, antivirale, cicatrizante, antiseptice, tonice, antiinfecțioase, antitumorale și anticoagulante.

În compoziția chimică a plantei regăsim taninuri, acid galic, acid cafeic, glucide, catehină și geozidă.

Infuzia combinată de cernețel se prepară astfel: 2 lingurițe de pulbere de rădăcină se pun într-un pahar cu apă și se lasă la macerat timp de 8 ore la temperatura camerei, după care se strecoară, iar extractul astfel obținut se pune deoparte. Separat, peste planta rămasă se toarnă un pahar cu apă clocotită și se lasă la răcit, după care se strecoară și se amestecă cele două extracte.

Această infuzie este benefică în caz de:

  • cancer – se consumă jumătate de pahar de infuzie înainte de masă
  • depresie – se consumă jumătate de pahar de infuzie înainte de masă
  • probleme ale tranzitului intestinal – se consumă jumătate de pahar de infuzie înainte de masă
  • tonus fizic – se consumă jumătate de pahar de infuzie înainte de masă
  • durere în gât – se administrează 3-4 căni zilnic
  • bronșită – se administrează 3-4 căni zilnic

Continuarea, aici.

Cinci remedii pe bază de chimen

Folosit în gastronomie drept condiment, chimenul este valorificat și în medicina alternativă grație proprietăților sale antimicrobiene, antispastice, expectorante, detoxifiante, anticancerigene, tonice, carminative sau diuretice.

Astăzi vă prezentăm cinci remedii pe bază de chimen pentru următoarele afecțiuni:

  1. gastrită – se face o cură de 21 de zile, timp în care se administrează 2-3 căni de infuzie combinată pe zi, după care se face pauză 10 zile și se poate relua, la nevoie;
  2. micoză bucală – în 100 ml de infuzie combinată se pun 2-3 picături de ulei de chimen și cu această soluție se clătește gura și se face gargară;
  3. colon iritabil, spastic, crampe abdominale – se face o cură de 30 de zile, timp în care se consumă 2-3 căni de infuzie combinată zilnic, după care se face pauză 7 zile și se poate relua, la nevoie;

Continuarea, aici.

Cura cu ceapă și miere împotriva bolilor cardiovasculare

Folosită preponderent la gătit, ceapa are efecte antiinflamatorii, antibacteriene, antianemice, antiseptice, depurative, antiinfecțioase, iar alături de mierea de albine, formează un produs benefic sistemului cardiovascular și nervos.

Pentru preparare aveți nevoie de 300 g de miere de albine de munte, organică, și un kilogram de ceapă roșie. Ceapa curățată și spălată se dă prin mașina de tocat, storcătorul de fructe și legume sau robotul de bucătărie, iar când obțineți 600 ml de suc limpede se pune într-un vas din sticlă și se adaugă mierea de albine, omogenizând.

Produsul se păstrează la frigider.

Metodă de administrare: se consumă câte 50 ml de suc de ceapă cu miere de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale, timp de 30 de zile, după care se face pauză 7 zile și se poate relua, la nevoie.

Continuarea, aici.

Cura tonică cu miere de albine și aloe

Fie că este vorba de astenie, oboseală, convalescență, infecție, astm sau ulcer, cura cu miere și aloe vă va reda energia și pofta de viață.

Pentru prepararea curei aveți nevoie de 1250 ml de miere de albine organică, 500 ml de suc proaspăt de lămâie și 750 g de frunze proaspete de la o plantă de aloe de peste 3 ani, neudată de 5 zile.

Frunzele de aloe se spală bine, se toacă mărunt și se pun într-un vas de sticlă peste care se adaugă mierea, omogenizându-se, iar apoi sucul de lămâie. Ingredientele se amestecă din nou, se închide ermetic și se lasă timp de 5 zile la macerat în frigider.

Adulții vor consuma câte o lingură din acest amestec, de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale, copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani vor lua câte o linguriță de 2 ori pe zi, dimineața și seara, după masă, iar copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani vor lua câte o linguriță de amestec dimineața.

Continuarea, aici.

Cura cu lichior de nuci verzi – mod de preparare, beneficii și administrare

Spre deosebire de aportul nutritiv pe care îl aduc nucile coapte, secretul celor verzi stă în coaja verde, bogată în iod și taninuri, substanțe benefice în afecțiunile digestive sau cele provocate de lipsa sau insuficiența de iod din organism.

Lichiorul este simplu de preparat, rețeta fiind următoarea: 20-24 de nuci verzi se mărunțesc și se pun într-o sticlă de un litru cu gura largă peste care se adaugă alcool de 40º, până când acesta depășește cu 2-3 degete nucile, și se lasă la macerat timp de 21 de zile la soare, sau într-un loc călduros. După cele 21 de zile, se strecoară, iar în lichidul astfel obținut se adaugă 3 cuișoare, 3 nucșoare, jumătate de păstaie de vanilie, coaja rasă de la jumătate de portocală și 300g de zahăr brun dizolvat într-un litru de apă plată, se amestecă și se lasă la macerat alte 4 zile, după care se filtrează și se păstrează în sticluțe mici, la loc întunecos și rece.

Continuarea, aici.

Beneficiile consumului de ridichi roșii

Ridichile au fost menționate pentru prima dată în textul unei rețete chinezești în secolul al XI î.Hr, acestea fiind utilizate de către grecii și egiptenii antici pentru proprietățile lor terapeutice.

Compoziția chimică a ridichilor roșii relevă faptul că acestea conțin vitamine (A, B1, B2, B3, B6, B9, C, E, K), minerale (fier, calciu, cupru, magneziu, mangan, zinc), electroliți (sodiu, potasiu), fibre, proteine, carbohidrați, glucide, lipide și antioxidanți, 100 g de ridichi având doar 20 de calorii și 93% apă.

Frunzele conțin și ele minerale (seleniu, potasiu, calciu, sulf), vitamine (A, B1, B2, C) și compuși sulfuroși. Le puteți adăuga în salată, dacă sunt ferme, verzi și nealterate.

Asupra sănătății consumul de ridichi are următoarele efecte:

Continuarea, aici.