Remediu natural împotriva chisturilor

Se spune că, indiferent de boală, natura are cel puțin un remediu. De aceea, astăzi vă propunem un leac natural împotriva chisturilor, dar nu numai.

Pentru a prepara acest remediu, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 150 g de frunze de aloe vera
  • 500 ml de alcool de 70º
  • 750 ml de vin roșu de calitate superioară, organic
  • 500 g de miere de albine
  • 500 g de înlocuitor de cafea pe bază de cicoare (organic).

Spălați bine frunzele de aloe, curățați-le de spini și transformați-le în pastă cu ajutorul unui robot de bucătărie sau al unui blender. Puneți apoi piureul de aloe într-un borcan din sticlă, adăugați restul ingredientelor și amestecați cu o lingură de lemn, până se omogenizează.

Închideți ermetic borcanul și lăsați-l la macerat timp de 14 zile, la loc întunecos și rece.

După expirarea timpului de macerare, filtrați amestecul cu ajutorul unui tifon, iar lichidul limpede păstrați-l într-un recipient din sticlă închis la culoare.

Se administrează câte o lingură de preparat cu o oră înaintea celor trei mese principale.

Continuarea, aici.

Advertisements

Sirop natural anticelulitic

Celulita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cu care se confruntă, cel mai adesea, femeile, indiferent de vârstă.

Celulita este rezultatul unui cumul de factori: inflamatorii, hormonali, alimentari și circulatorii (hidratarea și drenajul lichidelor). De aceea, o alimentație sănătoasă, practicarea unui sport care însă nu extenuează organismul (suprasolicitarea musculară care nu permite refacerea țesuturilor poate induce sau agrava celulita), hidratarea corectă și evitarea stresului zilnic sunt metodele recomandate pentru a vă ajuta să eliminați în timp această problemă.

Pentru a furniza organismului o parte din nutrienții necesari fără efort, vă propunem astăzi un sirop natural, ușor de preparat.

Luați un kilogram de ceapă albă, bio sau organică, curățați-o și, cu ajutorul unui storcător de fructe și legume, transformați-o în suc. În sucul de ceapă puneți 200 grame de miere de albine polifloră, bio sau organică și amestecați cu o lingură de lemn, până ce mierea se dizolvă complet.

Transferați apoi siropul într-un borcan din sticlă, închideți-l ermetic și păsatrați-l la frigider.

Continuarea, aici.

Remediu natural pentru scăderea colesterolului

Nivelul ridicat de colesterol este cauza principală care duce la apariția bolilor cardiovasculare dar, totodată, este și factorul determinant cel mai ușor de modificat și de ținut sub control.

Pentru prepararea acestui remediu, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 4 lămâi întregi, bine spălate, prefeabil bio sau organice
  • 4 căpățâni de usturoi medii, bio sau organice
  • o rădăcină de ghimbir de 4 cm
  • 2 litri cu apă plată sau de izvor.

Curățați ghimbirul de coajă și dați-l pe răzătoarea mică, curățați usturoiul, tăiați lămâile cubulețe și puneți toate ingredientele într-un blender. Mixați până ce toate ingredientele sunt procesate, iar amestecul este omogen.

Turnați compoziția din blender într-un vas emailat, adăugați apa și puneți vasul pe foc. În momentul în care amestecul dă în clocot, trageți de pe foc și lăsați-l la răcit.

Continuarea, aici.

Ce puteți trata cu decoct de cătină

Cătina este unul dintre fructele cele mai apreciate în medicina tradițională, având proprietăți emoliente, antioxidante, citoprotectoare, imunostimulatoare, vitaminizante, depurative, antiinflamatoare și cicatrizante.

Pentru a prepara acest remediu natural aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 500 grame de miere de tei nezaharisită
  • o cană cu apă
  • 2 linguri de fructe de cătină uscate și măcinate grosier.

Puneți apa la fiert, iar când aceasta dă în clocot adăugați fructele și lăsați pe foc timp de 15 minute, adăugând treptat apă în locul celei care se evaporă. După trecerea celor 15 minute de fiert, trageți vasul de pe foc, acoperiți-l și lăsați-l la răcit.

Când decoctul de cătină este călduț, adăugați mierea de albine și amestecați cu o lingură de lemn până ce acesta se dizolvă complet.

Preparatul se păstrează în recipiente din sticlă sterilizate, închise ermetic, la frigider.

Se administrează câte o lingură cu decoct, de 3 ori pe zi, în cazul copiilor mai mari de 1 an, și câte 2 linguri, de 3 ori pe zi, în cazul adulților.

Continuarea, aici.

Șofranul și beneficiile sale

Originar din Persia Antică, șofranul este o plantă polivalentă, fiind apreciată nu doar în gastronomie – este cel mai scump condiment din lume –, ci și în medicina tradițională de mii de ani.

De la șofran se utilizează doar stigmatele florilor, în compoziția cărora s-au identificat următoarele substanțe chimice: ulei volatil, proctocrocină, carotenoizi, safranal, antioxidanți, carbohidrați, polipeptide, celuloză, lipide, minerale (calciu, iod, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, zinc, seleniu), pectine, uleiuri, proteine, acid lauric, acid hexadecanonic, fibre, grăsimi, vitamine (A, B1, B2, B3, B6, C) și folați.

Planta are efecte stomahice, antispasmodice, analgezice, antiastmatice, antitusive, toce, afrodisiace, stimulante, emenagoge, expectorante, diaforetice și sedative.

Între beneficiile șofranului amintim:

  • astm
  • tuse convulsivă
  • insomnie
  • ateroscleroză
  • flatulență
  • maladia Alzheimer

Continuarea, aici.

Beneficiile consumului de măsline verzi

De origine mediteraneană, măslinele verzi sunt cel mai adesea utilizate în gastronomie, dar puțini  dintre noi știm și care sunt nutrienții și efectele benefice ale acestora.

În compoziția chimică a măslinelor verzi s-au identificat următoarele substanțe: carbohidrați, proteine, grăsimi mononesaturate, acizi grași omega-3 și omega-6, fibre, vitamine (A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, colină, C, E, K), substanțe minerale (sodiu, potasiu, calciu, cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor, seleniu, zinc), 100g de măsline având 115 calorii.

Între beneficiile acestora, amintim:

  • scad nivelurile crescute de colesterol
  • scad tensiunea arterială
  • întăresc imunitatea
  • combat efectele radicalilor liberi
  • mențin sănătatea sistemului cardiovascular
  • atenuează alergiile
  • au efect antiiritant

Continuarea, aici.

Cură pentru detoxifiere generală

Acumularea de toxine poate cauza oboseală, somnolență, extenuare, lipsă de concentrare sau chiar unele boli, slăbind sistemul imunitar.

Vă propunem astăzi o cură al cărei rol este acela de a:

  • stimula sistemul imunitar
  • reduce oboseala
  • energiza organismul
  • stimula circulația sangvină
  • normaliza valorile tensiunii arteriale
  • preveni ateroscleroza
  • combate constipația
  • reduce glicemia (dacă se scoate mierea din compoziție)
  • regla metablismul
  • detoxifia tractul intestinal
  • îmbunătăți funciile pancreasului.

Continuarea, aici.