Bilingvismul ar putea ajuta în lupta împotriva demenței

Un studiu publicat miercuri în revista americană Neurology, citat de AFP arată că bilingvismul ar putea întârzia apariția anumitor forme de demență la persoanele vârstnice, chiar analfabete.

Studiul a indicat că bilingvismul întârzie cu patru ani și jumătate trei forme de demență, comparativ cu indivizii care vorbesc o singură limbă.

“Studiul nostru este primul care arată că persoanele care vorbesc două limbi și sunt incapabile să citească sunt, de asemenea, beneficiare, sugerând că nivelul de formare nu este suficient pentru a explica această diferență”, subliniază Suvarna Alladi de la Institutul de Științe Medicale Nizzam din Hyderabad (India), autoarea principală a lucrării.

“A vorbi mai mult de o limbă pare să inducă o mai bună dezvoltare a zonei creierului responsabile de gândire și atenție, care ar putea contribui la protejarea individului de demență”, adaugă ea.

În cadrul studiului, cercetătorii au urmărit 648 de persoane, dintre care 14% erau analfabete, toate indiene, între 66 de ani și vârsta medie, diagnosticate cu diferite forme de demență. Dintre ele, 391 vorbeau cel puțin două limbi.

Continuarea, aici.

Advertisement

Ce puteți trata cu vin de măceșe

Plantă folosită cu succes pentru tratarea tabagismului și alcoolismului, măceșul este un aliat important pentru sănătate, fiind totodată delicios și plin de nutrienți.

Pentru a prepara vinul de măceșe, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • un litru de vin roșu organic, de calitate superioară
  • 4 linguri cu fructe uscate, mărunțite, fără semințe.

Puneți vinul la fiert, iar când acesta dă în clocot, trageți de pe foc și adăugați măceșele. Transferați amestecul într-un borcan din sticlă, pe care să-l închideți ermetic. Lăsați la macerat timp de 10 zile, după care filtrați și lăsați la decantat încă 6 zile.

La sfârșit separați, păstrând doar vinul limpede, fără depuneri. Vinul pierdut prin filtrare și decantare se înlocuiește.

Continuarea, aici.

Ce puteți trata cu infuzie de tescovină

Rezultat al procesului de fabricare a vinului, tescovina este bogată în antioxidanți prețioși care ne pot îmbunătăți starea de sănătate.

Pentru prepararea infuziei aveți nevoie de 40 g de pulbere de tescovină, pe care o adăugați într-un litru de apă care clocotește. Se lasă apoi la fiert timp de 30 minute, la foc mic. După scurgerea celor 30 de minute, se trage de pe foc se acoperă vasul și se lasă la infuzat 15 minute. Se strecoară și se consumă călduț, câte o cană înaintea fiecărei mese principale.

Între beneficiile acestei infuzii amintim:

  • depresie
  • nevroze

Continuarea, aici.

Mersul pe jos menține sănătatea creierului

Este cunoscut faptul că, odată cu înaintarea în vârstă, dimensiunile creierului se micșorează. Cercetătorii americani au descoperit însă că 3 plimbări susținute, de 3 ori pe săptămână, pe parcursul unui an de zile duc la o creștere a dimensiunii hipotalamusului, centrul cerebral al memoriei.

La studiu au participat 120 de bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 55 și 80 de ani, care au făcut plimări susținute timp de 40 minute, de 3 ori pe săptămână.

La un an de la începerea studiului, scanările creierelor voluntarilor au relevat faptul că dimensiunea hipotalamusului și a altor regiuni cheie a sistemului cerebral și-au mărit dimensiunea cu 2%, au anunțat crecetătorii în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei americane pentru progresul ştiinţei din Chicago.

Rezultatele sunt cu atât mai importante, având în vedere că rezultatele unui alt studiu, în cadrul căruia voluntarii au efectuat exerciţii simple de stretching timp de un an, a demonstrat că aceleaşi regiuni ale creierului s-au micşorat cu 1,5%.

Continuarea, aici.