Bujorul – floare de leac

Folosit încă din Antichitate de către greci, bujorul are proprietăți antiinflamatoare, antiseptice, calmante, neurotonice, fiind recomandat în boli respiratorii, de piele, gastrointestinale, anxietate, insomnii, stres.

Bujorul are în compoziția sa tani­nuri, alcaloizi, fier, mangan, cupru, magneziu, calciu, acizi organici, flavonoide şi vitamina C.

Pentru stimularea imunității și reglarea metabolismului, puneți 20 g de rădăcină mărunțită de bujor la un litru de apă clocotită, acoperiți vasul și lăsați la răcit. Se consumă câte 100 ml de 3 ori pe zi, timp de 30 de zile, după fiecare masă principală, după care se face pauză 3 săptămâni, și se poate relua.

Infuzia de rădăcina de bujor (o linguriță de rădăcină mărunțită la 400 ml de apă clocotită) este bună și în caz de gastrită, ulcer gastric, fisuri anale, dureri de stomac, dizenterie. Se consumă la temperatura camerei câte 100 ml de 3 ori pe zi, cu 20-30 de minute înaintea meselor principale, timp de cel mult 14 zile.

Persoanele care suferă de epuizare psihică pot face următorul preparat: în 500 ml de votcă se pun 3 linguri mărunțite de petale și se lasă la macerat timp de 30 de zile, agitând de mai multe ori pe zi, după care se poate începe administrarea, consumându-se câte o linguriță de preparat de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale, timp de maximum 30 de zile.

Continuarea, aici.

Cura cu suc de gutui și beneficiile aduse sănătății

Folosite cel mai adesea la marmelade, gemuri și dulcețuri, gutuile sunt un adevărat panaceu pentru sănătate, fiind utilizate de medicina alternativă în tratarea afecțiunilor intestinale, respiratorii, cardiovasculare și hepatice.

Gutuile au în compoziția lor zaharuri, carbohidrați, fibre, vitaminele A, B1, B2, B3, B6, B9, B17, C, E, PP, minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, seleniu, cupru, zinc, sodiu).

Sucul de gutui are proprietăți aperitive, fortifiante și astringente, fiind recomandat în afecțiuni digestive funcționale, insuficiență hepatică, infecții intestinale, diaree, dizenterie, guturai, afecțiuni pulmonare, tuberculoză, lipsa poftei de mâncare, acnee (se masează ușor fața cu suc), depresie, obezitate și cure de slăbire, afecțiuni ale pancreasului și ficatului.

Continuarea, aici.