Remedii pentru colicile sugarilor

Cel mai frecvent, colicile apar la copii între vârsta de 3 săptămâni și 3 luni și se manifestă prin agitație, iritabilitate, plâns care nu se mai oprește, din ce în ce mai tare, încordări ale mâinilor și picioarelor.

Cei mai mulți copii se calmează dacă sunt plimbați în brațe sau li se pun comprese calde în zona abdominală, dar, pentru situațiile când aceste două variante nu funcționează, vă propunem câteva remedii naturale pe care le puteți încerca, respectiv:

  • infuzia de rozmarin, busuioc, lavandă, iasomie (o linguriță la o cană cu apă fierbinte) se adaugă în apa de baie a copilului. Are efect calmant, reduce spasmele musculare, combate gazele intestinale și crampele abdominale;
  • pentru comprese calde pe zona adominală puteți folosi infuzia de cerențel;

Continuarea, aici.

15 infuzii antistres

O stare prelungită de stres poate duce la afecțiuni grave precum hipertensiunea, atacul de cord, accidentul cerebral, depresia, anxietatea, sindromul de oboseală cronică, colonul iritabil, obezitatea, slăbirea sistemului imunitar, care, în timp, poate duce la infecții majore, cancer sau boli autoimune.

Astfel, în perioadele stresante și după ce acestea trec sau chiar preventiv, puteți recurge la următoarele infuzii de plante, care au proprietăți calmante, ușor sedative, liniștitoare, redau starea de bună dispoziție și relaxează:

  1. mușețel – se consumă o cană, seara, înainte de culcare sau se adaugă 1-2 litri de infuzie în apa de baie;
  2. lavandă – se consumă 2 căni pe zi, îndulcit cu miere de albine și aromat cu coajă rasă de lămâie. În apa de baie puteți adăuga 20-30 de picături de ulei de lavandă;
  3. tei – se consumă 2 căni pe zi;
  4. sunătoare – se beau 2 căni pe zi;
  5. păducel – o cană pe zi, aromat cu frunze de mentă proaspete;
  6. passiflora – o cană pe zi, înainte de culcare;

Continuarea, aici.

Plante contraindicate pe timpul sarcinii

Deși plantele sunt un izvor de sănătate, unele dintre acestea sunt contraindicate deoarece pot dăuna atât mamei, cât și copilului, chiar dacă sunt consumate în cantități mici.

Unele ceaiuri din plante, indiferent de modul de preparare, pot cauza declanșarea prematură a contracțiilor, a menstruației, pot provoca tulburări hormonale sau pot dăuna grav copilului, consumul lor fiind, astfel, contraindicat femeilor însărcinate sau care alăptează.

În cele ce urmează vă prezentăm o parte din cele 560 de plante pe care o viitoare mamă trebuie să le evite:

  • mușețelul – poate provoca avort sau malformații copilului;
  • ceaiul verde, rădăcina de rubarbă, crușinul și speciile înrudite cu el, aloe vera – efecte puternic purgative;
  • ceaiul negru – provoacă palpitații, crește pulsul;
  • pătrunjelul, pelinul, rozmarinul, șofranul, nucșoară – provoacă malformații copilului;
  • cimbrul, frunzele de zmeur, mugurii de zmeur, inul – provoacă contracții, pot induce naștere prematură, pot declanșa menstruația;
  • coada-șoricelului, lemnul-dulce – stimulează contracțiile uterine, poate declanșa menstruația;
  • obligeana, cârcelul (Ephedra), feriga, anasonul dulce, feniculul, busuiocul cerbilor, dracila – stimulează contracțiile uterine, pot induce avortul, declanșează menstruația;
  • ienupărul – poate declanșa menstruația, poate provoca malformații copilului;

Continuarea, aici.

Sindromul colonului iritabil și cinci dintre leacurile naturii

Sindromul colonului iritabil sau sindromul de intestin iritabil reprezintă o afecțiune intestinală ale cărei simptome sunt diareea, constipația, balonarea și prezența de mucus în scaun.

Pentru a remedia această afecțiune este recomandat să renunțați la alimentele care conțin gluten și lactoză, să adoptați un regim alimentar bogat în fibre (fructe, legume, cereale integrale) și să mențineți un nivel optim de hidratare al organismului.

Pe lângă acestea, există o serie de infuzii din plante care vă pot ajuta să diminuați simptomele, până la eliminarea completă a acestora, precum:

  1. menta – o linguriță de plantă se adaugă la 200 ml de apă fierbinte și se lasă la infuzat 10 minute. Se consumă 3 căni pe zi. Recomandat pentru crampe și balonări;
  2. chimen – o linguriță de semințe se adaugă la 200 ml apă clocotită, se lasă la infuzat pentru 15-20 de minute. Se consumă 3 căni pe zi, după mesele principale. Recomandat pentru durerile provocate de crampele intestinale și pentru prevenirea acestora;

Continuarea, aici.

Cinci leacuri naturale pentru vertij

Vertijul reprezintă o formă severă de amețeală, caracterizată prin apariția halucinațiilor motorii si kinestezice.

Între cele mai frecvente cauze ale vertijului se numără bolile și afecțiunile organelor care contribuie la menținerea echilibrului (urechea internă, creierul, conexiunile nervoase dintre cerebel și trunchiul cerebral), sensibilitatea urechii interne la mișcare, boala Meniere, inflamarea urechii interne, consumul excesiv de alcool, sedativele, direticele, medicamentele folosite la chimioterapie, neurinomul acustic, epilepsia, scleroza multiplă, unele migrene, unele leziuni ale gâtului, tumori ale trunchiului cerebral.

Printre remediile ușor accesibile, care se pot prepara și administra acasă, se numără:

  1. într-o cană cu apă se amestecă puțină sare, piper negru, 3 lingurițe de suc de lămâie, și se bea de 3 ori pe zi, timp de 15 zile;

Continuarea, aici.

Cinci remedii naturiste pentru curățarea limfei

Sistemul limfatic are rolul de a transporta deșeurile din celule, sânge, colon și rinichi, filtrând bacteriile și microorganismele și eliminând celulele moarte și deșeurile din organism.

Sistemul limfatic se poate bloca sau își poate încetini activitatea din cauza unui consum excesiv de lactate, tutun, alcool, medicamente, sau din cauza deshidratării, pesticidelor, bolilor și virușilor, ducând la simptome, precum: capacitatea redusă sau incapacitatea de a lupta împotriva infecțiilor și bolilor, apar afecțiuni recurente, umflarea ganglionilor limfatici și a splinei, pietre la amigdale, mâncărimi pe corp, transpirație excesivă, hipertensiune, alergii, sinuzită.

Astfel, pentru a vă restabili echilibrul organismului, puteți recurge la următoarele remedii naturale:

  1. decoct din 2 părți de gălbenele, 2 părți de lipicioasă și o parte de lumânărică. Plantele se se acoperă cu apă rece și se fierb la foc mic timp de 20-45 de minute. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, timp de 6-8 săptămâni. Gălbenelele tonifică imunitatea, ajută la curățarea limfei și reducere inflamațiile pielii; lipicioasa stimulează activitatea sistemului limfatic și a organelor, ajută în cazul congestiei limfatice si a ganglionilor limfatici inflamați, curăță și hrănește sângele;  lumânărica decongestionează limfa prin activarea funcției sale și tratarea ganglionilor limfatici umflați sau blocați la nivelul gâtului, brațelor și regiunii inghinale.
  2. ceaiul de sânziene sau drăgaică se preparp dintr-o linguriță de plantă la o cană de apă. Se fierbe pentru 10 minute, se strecoară și se consumă câte 2 litri pe zi, timp de 3-4 săptămâni.

Continuarea, aici.

Remedii împotriva crampelor și balonării

Durerile de burtă, crampele, balonarea și constipația apar ca urmare a unui tranzit intestinal deficitar.

Pentru a elimina aceste probleme, puteți recurge la unul din remediile oferite de natură, cum ar fi:

Bozul – pudra din rădăcină de boz este un purgativ şi detoxifiant natural puternic, in­­ten­­sifică procesele de eliminare şi de trans­­piraţie, fiind eficient în cazurile de balonare, mestecând cât mai mult timp posibil o linguriță rasă de pudră, după care se înghite. Împotriva constipației se folosește maceratul din rădăcină de boz, care se prepară astfel: 100g de rădăcină de boz sau pudră se lasă la macerat timp de 5 zile într-un litru de țuică, după care se strecoară și se păstrează în sticle închise la culoare. Se administrează 1-2 linguri de 2-3 ori pe zi, înainte de mesele principale, timp de 2 săptămâni, după care se face pauză, și dacă este nevoie, se reia cura.

Chimenul – consumat sub formă de infuzie (o lingură de semințe, la o cană de apă clocotită) favorizează digestia, împiedică acumularea de gaze în intestine şi apără mucoasa gastrică de sucurile acide secretate în timpul digestiei.

Păpădia – stimu­­lea­­ză se­­cre­­ţiile pancreatice, digestia, are efect laxativ, fiind in­­dicată în caz de colecistită şi de calculi biliari și renali. Împotriva balonării se con­sumă sub formă de infuzie (2-3 căni pe zi) sau tinctură (se pun 20-30 de pi­cături în 150 ml de apă şi se administrează de 3ori pe zi, înainte de masă).

Mărarul – se face o infuzie din semințe de mărar (o linguriţă de seminţe uscate într-o cană cu apă clocotită, se acoperă şi se lasă 10 minute, apoi se bea lichidul, iar la sfârşit se mestecă seminţele). Poate fi administrat şi copiilor.

Continuarea, aici.

Cum vă puteți menține dinții sănătoși și albi

De-a lungul timpului, dentina, care este situată imediat sub smalțul dintelui, se poate deteriora, schimbându-și culoare datorită igienii necorespunzătoare, a unor medicamente, alimentației greșite, coloranților alimentari, fumatului, cariilor, dinților demineralizați, devitalizați.

Pentru a remedia această problemă, întărind totodată dintele, puteți recurge la următoarele recomandări alimentare, care spun că este bine să mâncați:

  • mai multe mere, pentru că acestea acționează ca un instrument de curățare a dinților, ajungând și în spațiile interdentare, acolo unde de multe ori este dificil de curățat doar cu periuța de dinți
  • conopidă, pentru că stimulează producția de salivă, care, la rândul ei, are rolul de a preveni formarea plăcii dentare
  • morcovi și țelină. Prin conținutul vitaminelor și antioxidanților pe care acestea le conțin, întăresc strucura dintelui
  • portocale, lămâi, ananas și căpșuni. Acestea sunt fructe acide, care ajută la albirea naturală a dinților, la îndepărtarea depunerilor și împrospătarea respirației. Aceste fructe stimulează și producția de salivă, îndepărtează petele de cafea, suc și vin roșu. Este bine să clătiți cu gura cu apă la 5 minute după ce ați consumat aceste fructe, și să vă spălați de pe dinți, în mod obișnuit pentru a reduce aciditatea bucală, evitând deterioarea danturii
  • produse lactate (iaurt, lapte, brânză) pentru că acestea conțin acid lactic, care combate afecțiunile gingivale, cariile și ajută la menținerea sănătății orale. Proteinele din iaurt se lipesc de dinti si ii protejeaza de atacul unor acizi daunatori ce pot duce la carii
  • alimente amare și astringente, precum usturoiul, muștarul, sucul de lămâie, ghimbrirul. Acestea au și un efect antiseptic, distrugând bacteriile care pot cauza cariile dentare, halena, menținând astfel sănătatea orală

Pe lângă acestea, mai puteți recurge și la următoarele tratamente:

Mai multe, aici.

Ghimbirul ameliorează durerile sciaticii

Afecțiune nervoasă care provoacă durere intensă în partea lombară a spatelui și a piciorului drept, de cele mai multe ori, sciatica este deseori cauzată de inflamarea sau compresarea rădăcinii a celui mai lung și mai voluminos nerv din organism, nervul sciatic.

Nervul sciatic este principalul nerv al membrelor inferioare, controlând articulația șoldului, a genunchiului și a gleznei, dar și numeroși mușchi (în special mușchii posteriori ai coapsei și totalitatea mușchilor gambei și ai piciorului) și cea mai mare parte a pielii coapsei, gambei și piciorului.

În compoziția ghimbirului intră aproape 500 de compuși identificați, majoritatea având proprietăți biologice și terapeutice. Ghimbirul este un rizom care conține uleiuri volatile (zingiberol), compuși fenolici (gingeroli), vitamine, A, C, E, B1, B2, B6, minerale , substanțe cu rol antiseptic natural, rezine, mucilagii, celuloză, taninuri. Uleiurile volatile conțin aldehide, alcooli monoterpenici, zingiberon, gingeroli (care-i dau aroma și gustul specific), gingerone.

Printre numeroasele proprietăți ale ghimbirului se numără și cea antiinflamatoare și analgezică.

Mai multe, aici.

5 remedii naturale pentru tuse

Odată cu schimbările de temperatură, mai ales odată cu instalarea sezonului rece, în organism apar schimbări la nivelul sistemului imunitar, acesta putând fi slăbit, vulnerabil în fața virozelor repiratorii, tusea fiind un simptom, dacă nu dureros, iritant.

Natura ne vine în ajutor punându-ne la dispoziție o gamă variată de produse cu proprietăți antitusive și expectorante.

  • Un remediu delicios și aromat îl constituie florile de salcâm. Acestea conţin flavonoide, glucozide, tanin, robinină, acacină şi uleiuri esenţiale, substanţe care au efect benefic asupra organismului și sunt ficiente în combaterea tusei convulsive și asmatice, în tratarea răcelilor, virozelor, răgușelii și afecțiunilor acute ale căilor respiratorii. La o cană de ceai clocotită se pune o linguriță de plantă uscată și se lasă la infuzat 15 min, după care se strecoară și dacă, este posibil, se îndulcește cu miere de salcâm. Consumul zilnic între două căni și un litru de infuzie călduță calmează accesele de tuse, având proprietăți emoliente, antiiritative și expectorante.
  • Siropul de ridiche neagră este recomandat în oricefel de caz de tuse, fie ea convulsivă, expectorantă sau seacă, putânu-se administra și copiilor. Se ia o ridiche neagră, se spală bine și se scobește în mijloc. Se adaugă zahăr sau miere de albine și se lasă lângă o sursă de căldură pentru a-și lăsa sucul. Recomandat ar fi să nu fie puse în cuptor sau pe flacără, pentru ca planta să nu-si piardă din proprietățile curative. Se iau 2-3 lingurițe de suc pe zi, umplându-se scobitura cu zahăr sau miere până când coaja începe să se stafidească, semn că planta nu mai are ce oferi.
  • Siropul de hrean combate atât tusea cât și febra, asociate răcelilor. O rădăcină de hrean se dă pe răzătoare și se adaugă peste un sfert de cană de miere de albine și se lasă la macerat câteva ore, după care se pot consuma 3 lingurițe pe din amestec.

Mai multe, aici.