Pe lângă fructe și frunze, de la frag se consumă, în scop terapeutic, și rădăcina.
Pentru a prepara acest ceai, puneți 2 lingurițe de rădăcină bina spălate și mărunțite într-o cană cu apă clocotită, acoperiți vasul, și lăsați la fiert timp de 10 minute, la foc mic.
Se consumă 3-4 căni pe zi, pentru tratarea:
Continuarea, aici.
Plantă cu flori gingașe care ne încântă ochii, trei-frați-pătați crește în lunci, zone deluroase, păduri, fânețe și poieni.
Petru a prepara infuzia, adăugați 2 lingurițe de plantă într-o cană cu apă fierbinte, acoperiți vasul și lăsați la infuzat timp de 2-4 minute, după care strecurați și consumați până la 3 căni pe zi.
În compoziția plantei se găsesc saponine triterpenice pentaciclice, uleiuri volatile, un alcaloid (violină), flavonozide (viola-cvercetinozidă identică cu rutozida), antocianozide, o heterozidă a salicilatului de metil, compuşi salicilici, mucilagii, vitamine A, C, betacaroten și taninuri.
Între indicațiile terapeutice ale ceaiului amintim:
Continuarea, aici.
Arbust pitic cu fructe dulci acrișoare, merișoarele au proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, diaforetice, astringente, expectorante, antitusive, antioxidante, dezinfectante etc.
Pentru prepararea infuziei adăugați într-o cană cu apă fierbinte o lingură rasă de fructe uscate, acoperiți vasul și lăsați la infuzat pentru 10-15 minute, după care strecurați și consumați până la 3 căni pe zi, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de masă.
Între indicațiile terapeutice ale ceaiului amintim:
Continuarea, aici.
Relaxantă, sedativă, antidepresivă, cicatrizantă, analgezică, levănțica nu doar ne gâdilă nările, ci ne întărește și sănătatea.
Pentru prepararea infuziei adăugați 2 lingurițe de plantă într-o cană cu apă fierbinte, acoperiți vasul și lăsați la infuzat pentru 10-15 minute, după care strecurați și consumați până la 3 căni pe zi, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de masă.
Între indicațiile terapeutice ale ceaiului amintim:
Continuarea, aici.
Plantă asociată feminității, crețișoara este folosită încă din Antichitate pentru tratarea afecțiunilor ginecologice.
Pentru a prepara infuzia puneți într-o cană cu apă fierbinte o lingură de plantă uscată, acoperiți vasul și lăsați la infuzat timp de 15 minute, după care se strecoară și se consumă până la 3 căni pe zi, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de masă.
Între indicațiile terapeutice ale infuziei amintim:
Continuarea, aici.
Cunoscut pentru efectele sale puternic antiinfecțioase, merișorul făcea parte din alimentația de bază a vikingilor, fiind și acum folosit în medicina tradițională pentru virtuțile sale curative.
Pentru prepararea tincturii se folosesc frunzele plantei, care trebuie să fie foarte bine uscate. Acestea se dau prin râșnița de cafea până se obține o pulbere fină. Luați 20 de linguri din această pulbere, puneți-le într-un borcan din sticlă, peste care turnați 500 ml de alcool de 50º. Închideți ermetic borcanul și agitați energic până se dizolvă toate cocoloașele formate. Lăsați la macerat timp de 14 zile, la loc călduros, dar ferit de căldura directă a soarelui, agitând zilnic recipientul de 5-6 ori.
La sfârșit se filtrează, iar tinctura astfel obținută se păstrează în recipiente din sticlă de culoare închisă.
Se administrează câte o linguriță de tinctură, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, diluată în 100 ml de apă plată.
Continuarea, aici.
Folosită în medicina tradițională pentru a stopa hemoragiile și a stimula funcțiile hepatice, coada-șoricelului sau Achillea millefolium își trage numele latinesc din mitologia grecească, de la eroul care vindeca rănile soldaților cu această plantă, Ahile.
Pentru a prepara tinctura, adunați florile pe vreme însorită și puneți-le într-un recipient din sticlă, fără a le îndesa. Deasupra turnați alcool de 40º cât să acopere florile în întregime. Închideți ermetic recipientul și lăsați la mecarat, la loc călduros, timp de 14 zile, agitând zilnic de 4-5 ori.
La sfârșit se filtrează, iar tinctura astfel obținută se păstrează în recipiente din sticlă, închise la culoare.
Se administrează câte 30-40 de picături de tinctură, de 3 ori pe zi, după mesele principale, diluate în 100 ml de apă.
Continuarea, aici.
Plantă cu miros aromat, revitalizant, isopul este cunoscut și utilizat în scopuri curative încă din timpurile biblice.
Infuzia se prepară adăugând peste 2 lingurițe de plantă uscată și mărunțită o cană cu apă fierbinte. Vasul se acoperă și se lasă la infuzat timp de 15 minute, după care se strecoară și se consumă pe stomacul gol, cu 15 minute înaintea meselor principale.
Utilizat pe plan intern, isopul are proprietăți bronhodilatatoare, sedative, antiasmatice, sudorifice, expectorante, antispastice, stomahice, carminative, vasodilatatoare, hipotensive, antivirale, anticataralice, laxative, este tonic digestiv, respirator, iar pe cale externă are efecte cicatrizante, antiseptice, astringente și antiherpetice.
Între beneficiile consumului de ceai de isop amintim:
Continuarea, aici.
Flori inocente și suave de primăvară, lăcrămioarele sunt folosite în medicina tradițională în tratarea unor afecțiuni precum bronșitele, emfizemul pulmonar, leucoreea, durerile de cap, migrenele, nevralgiile, ascita, edemele și unele afecțiuni cardiace.
Lăcrămioarele conțin mucilagii, uleiuri volatile, heterozide cardiotonice și saponozide, substanțe care dau plantei efecte purgative, diuretice, antiseptice, cicatrizante și tonic cardiace.
Sub diferite forme de administrare, lăcrămioarele sunt de ajutor celor suferinzi de: infarct miocardic, insuficiență cardiacă aterosclerotică, scleroză coronariană, aritmii cardiace, bradicardie, angină pectorală, nevroze cardiace, paralizie, epilepsie, apoplexie, leucoree, nefrite, hidropizie, gripă, pneumonie, reumatism, gută, reumatism articular, amețeli.
În scop terapeutic se vor folosi doar florile sau frunzele fără pețiol, culese în momentul înfloririi.
Infuzia din flori se folosește în caz de convalescență, adăugată în apa de baie, băi de șezut în caz de afecțiuni genitale, pentru curățarea tenului, prevenirea petelor pe față, iar pentru preparare aveți nevoie de 1-2 lingurițe de flori la o cană cu apă fierbinte.
Continuarea, aici.
Folosit de daci, greci și romani, hreanul are un gust iute, aromat și condimentat, fiind o metodă naturală de a trata numeroase afecțiuni.
Originar din S-E Europei și din vestul Asiei, hreanul, numit de daci usturonilă, mai este cunoscut și sub denumirele populare drept “plosca ciobanului” sau “pătrunjel de câmp”.
Se consumă atât frunzele, dar mai ales rădăcina, care este partea cea mai bogată a plantei în vitamine, fitoncide (substanțe care au acțiune antibacteriană) sau uleiuri eterice (cu efect calmant).
Între substanțele active importante ale hreanului se numără și: vitamina C, complexul de vitamine B, săruri minerale, peroxidaza, uleiurile volatile, calciu, potasiu, fier, magneziu, zinc, compuși sulfurați, enzime, fitohormoni, glucozinolați (substanță cu acțiune antibiotică), acizi, minerale, având totodată un proprietăți citostatice foarte puternice (datorate glucozinolaților și peroxidazei), diuretice, antiinflamatoare, antioxidante și expectorante.
Hreanul este de preferat a fi consumat odată cu citricele și legumele proaspete, pentru asigurarea necesarului de minerale și vitamine, evitându-se, în timpul tratamentului naturist, expunerea la mediile iritante.
Între indicațiile terapeutice ale hreanului, amintim:
Mai multe, aici.
Puterea Naturii 