Ce putem trata cu tinctură de sunătoare

Folosită în Antichitate pentru tratarea depresiei, sunătoarea are proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, cicatrizante, hepatoprotectoare, hepatoregeneratoare, astringente, calmante, coleretice, colagoge, antianemice etc.

Pentru prepararea tincturii aveți nevoie de doi pumni de flori uscate, pe care le puneți într-un borcan din sticlă, peste care turnați un litru de alcool de 40º. Închideți ermetic borcanul, agitați energic și lăsați la infuzat timp de 21 de zile, agitând zilnic recipientul de 4-5 ori.

La sfârșit se filtrează, iar tinctura astfel obținută se păstrează în sticluțe mici, închise la culoare.

Se administrează câte 10-30 de picături, de 3 ori pe zi, diluate în 100 ml de apă plată.

Continuarea, aici.

Ce putem trata cu tinctură de salvie

Considerată în Antichitate drept panaceu, salvia are proprietăți stomahice, coleretice, colagoge, carminative, antiinflamatoare, antispastice, estrogenice, emenagoge, antisudorifice, hipoglicemiante, hemostatice, antiseptice etc.

Pentru prepararea tincturii aveți nevoie de 20 de linguri de pulbere (partea aeriană a plantei, uscată și dată prin râșnița de cafea), care se pune într-un borcan din sticlă, peste care se toarnă 500 ml de alcool de 70º.

Se închide ermetic borcanul, se agită energic și se lasă la macerat timp de 14 zile, la loc călduros, agitând zilnic recipientul de 4-5 ori.

La sfârșit se filtrează, iar tinctura astfel obținută se păstrează în recipiente din sticlă, închise la culoare.

Se administrează câte o linguriță de tinctură, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, diluată în 100 ml de apă plată sau apă fiartă și răcită.

Continuarea, aici.

Ce putem trata cu tinctură de păducel

Arbust spinos, cu fructe roșiatice, păducelul este binecunoscut pentru efectele sale cardioprotectoare.

Pentru prepararea tincturii se vor folosi frunzele și florile proaspete. Luați 10 linguri de plantă mărunțită, puneți-le într-un borcan din sticlă, peste care turnați apoi 500 ml de alcool de 70º. Închideți ermetic borcanul și lăsați-l la macerat, la temperatura camerei, timp de 14 zile, agitând zilnic recipientul de 4-6 ori.

La sfârșit se filtrează, iar tinctura astfel obținută se păstrează în sticluțe mici, din sticlă, închise la culoare.

Se administrează o linguriță de tinctură, diluată în 100 ml de apă plată, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.

Continuarea, aici.

Ce putem trata cu tinctură de mărar

Plantă erbacee legumicolă, cultivată încă din Antichitate de către romani, greci și egipteni, mărarul este îndeosebi eficient în tratarea afecțiunilor feminine.

Pentru prepararea tincturii, dați prin râșnița de cafea semințele până obțineți 7 lingurițe de pulbere. Pulberea se pune într-un borcan din sticlă, peste care se toarnă 100 ml de alcool de 50º. Se închide ermetic borcanul, se agită energic timp de 2 minute pentru a se dizolva eventualele cocoloașe formate și se lasă la macerat timp de 7 zile, agitând zilnic recipientul de 4-5 ori.

La sfârșit se filtrează, iar tinctura astfel obținută se păstrează în recipiente din sticlă închise la culoare.

Se administrează câte o linguriță de tinctură, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, diluată în 100 ml de apă plată.

Continuarea, aici.

Ce putem trata cu tinctură de crețișoară

Plantă asociată cu feminitatea, crețișoara – iarba Maicii Domnului – este folosită de sute de ani, în special pentru tratarea afecțiunilor ginecologice.

Pentru prepararea tincturii aveți nevoie de frunze de crețișoară uscate. Frunzele se freacă între mâini până se obține o pulbere sau se dau prin râșnița de cafea.

Din acestă pulbere, adăugați 20 de linguri într-un borcan, peste care turnați 500 ml de alcool de 50º. Amestecați bine pentru a nu rămâne cocoloașe, închideți ermetic și lăsați la macerat, la loc cald, pentru 14 zile.

La sfârșit filtrați și păstrați tinctura în recipiente din sticlă, închise la culoare.

Se administrează câte o linguriță de tinctură, de 3-4 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă, diluată în 100 ml de apă.

Continuarea, aici.

Ce putem trata cu tinctură de coada-șoricelului

Folosită în medicina tradițională pentru a stopa hemoragiile și a stimula funcțiile hepatice, coada-șoricelului sau Achillea millefolium își trage numele latinesc din mitologia grecească, de la eroul care vindeca rănile soldaților cu această plantă, Ahile.

Pentru a prepara tinctura, adunați florile pe vreme însorită și puneți-le într-un recipient din sticlă, fără a le îndesa. Deasupra turnați alcool de 40º cât să acopere florile în întregime. Închideți ermetic recipientul și lăsați la mecarat, la loc călduros, timp de 14 zile, agitând zilnic de 4-5 ori.

La sfârșit se filtrează, iar tinctura astfel obținută se păstrează în recipiente din sticlă, închise la culoare.

Se administrează câte 30-40 de picături de tinctură, de 3 ori pe zi, după mesele principale, diluate în 100 ml de apă.

Continuarea, aici.

Ce putem trata cu tinctură de brânca-ursului

Brânca-ursului este o plantă care și-a câștigat numele de ginseng românesc în urma efectelor sale pe care le are asupra organismului, în special asupra vitalității.

Pentru prepararea tincturii aveți nevoie de părți egale de rădăcină uscată și semințe uscate. Acestea se dau prin râșnița de cafea până se obține o pulbere. Puneți într-un borcan din sticlă 20 de linguri de pulbere și 500 ml de alcool de 50º. Amestecați bine, asigurându-vă că nu s-au format cocoloașe, închideți ermetic borcanul și lăsați-l la macerat timp de 14 zile la loc cald, agitând zilnic recipientul de 4-5 ori.

La sfârșit filtrați și păstrați tinctura în recipiente din sticlă, închise la culoare.

Se administrează câte o linguriță de tinctură, de 3-4 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă, diluată în 100 ml de apă, pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, sau 90 de zile, în cazul afecțiunilor cronice.

Continuarea, aici.

Ce putem trata cu tinctură de valeriană

Utilizată de Hypocrate împotriva insomniei, valeriana este o plantă al cărei nume, în limba latină, înseamnă sănătate.

Pentru prepararea tincturii aveți nevoie de 20 de linguri cu pulbere de rădăcină de valeriană, pe care le puneți într-un borcan din sticlă și peste care, mai apoi, turnați 500 ml de alcool de 70º.

Închideți ermetic borcanul și lăsați la macerat timp de 14 zile, la loc cald, agitând zilnic recipientul de 4-5 ori.

Se administrează câte o linguriță de tinctură, diluată în 100 ml de apă, de 3-4 ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă.

Între indicațiile terapeutice al tincturii amintim:

  • asigură buna funcționare a sistemului nervos
  • reduce tensiunile psihice
  • recomandat în insomnie
  • protejează organismul împotriva stresului
  • combate depresia, anxietatea, neliniștea și frica
  • recomandat în caz de atacuri de panică și tulburări afective
  • calmează nevrozele

Continuarea, aici.

Tonic cardiac, ușor de preparat

Este redundant să mai explicăm cât de importantă este sănătatea inimii pentru buna funcționare a organismului, așa că vă vom prezenta un tonic natural,  ușor de preparat acasă.

Pentru această rețetă aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2 lingurițe de ardei iute roșu mărunțit (fără semințe)
  • 2 linguri de flori de gălbenele
  • 4 linguri de talpa-gâștei
  • 8 linguri de fructe de păducel uscate și zdrobite.

Amestecați toate ingredientele într-un borcan din sticlă. Pentru prepararea infuziei, adăugați o linguriță de amestec la o cană cu apă fierbinte. Lăsați să infuzeze pentru 15-20 de minute, după care strecurați și consumați până la 3 căni zilnic.

Continuarea, aici.

Ce putem trata cu tinctură de propolis pe cale internă

Produs prețios al albinelor, propolisul are peste 70 de proprietăți farmacologice dovedite, acesta fiind unul dintre cele mai puternice medicamente naturale cunoscute.

Pentru a prepara tinctura de propolis aveți nevoie de un recipient din sticlă, 100 g alcool de 80-86º în care adăugați 20 g de propolis întărit (ținut la frigider în prealabil timp de 24 de ore). Cele două ingrediente se încălzesc pe o baie de abur care nu trebuie să depășească temperatura de 30-40º C și se amestecă continuu timp de câteva minute. Procesul de încălzire pe baia de abur se repetă zilnic, timp de o săptămână, după care se lasă la decantat și se păstrează doar lichidul limpede, fără depuneri.

Folosită intern, tinctura de propolis are efect analgezic, antihemoragic, antifungic, antiseptic (al căilor respiratorii, al tractului urinar și intestinal), antiviral, bactericid, bacteriostatic, febrifug, regenerant epitelial și stimulent asupra sistemului imunitar și al proceselor de regenerare, fiind recomandat în caz de:

  • febră cauzată de bolile infecțioase, adjuvant în meningită și febră tifoidă – se administrează câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, până la vindecare;

Continuarea, aici.