Cinci leacuri populare pentru guturai

Guturaiul este o inflamație acută a mucoasei nazale, ale cărui simptome sunt indispoziția, senzația de frig, oboseala, durerea de cap, anorexia, uscăciunea foselor nazale, pruritul nazal, strănutul, obstrucția nazală, lăcrimarea.

Pentru atenuarea simptomelor există o serie de plante care combat agenții infecțioși, previn complicațiile și grăbesc vindecarea, respectiv:

  1. se face un amestec din câte 20 g de soc, ienupăr, mușețel și mentă. La o cană de apă fierbinte se folosesc 2 lingurițe de amestec pentru prepararea unei infuzii. Se consumă 2 căni pe zi. Are proprietăți antiinflamatoare, depurative și antiinfecțioase;
  2. se prepară o infuzie din flori de tei adăugând 2 lingurițe de plantă la o cană de apă fierbinte. Se consumă 2 căni pe zi. Are efect diuretic, calmant și sudorific;

Continuarea, aici.

Plante contraindicate pe timpul sarcinii

Deși plantele sunt un izvor de sănătate, unele dintre acestea sunt contraindicate deoarece pot dăuna atât mamei, cât și copilului, chiar dacă sunt consumate în cantități mici.

Unele ceaiuri din plante, indiferent de modul de preparare, pot cauza declanșarea prematură a contracțiilor, a menstruației, pot provoca tulburări hormonale sau pot dăuna grav copilului, consumul lor fiind, astfel, contraindicat femeilor însărcinate sau care alăptează.

În cele ce urmează vă prezentăm o parte din cele 560 de plante pe care o viitoare mamă trebuie să le evite:

  • mușețelul – poate provoca avort sau malformații copilului;
  • ceaiul verde, rădăcina de rubarbă, crușinul și speciile înrudite cu el, aloe vera – efecte puternic purgative;
  • ceaiul negru – provoacă palpitații, crește pulsul;
  • pătrunjelul, pelinul, rozmarinul, șofranul, nucșoară – provoacă malformații copilului;
  • cimbrul, frunzele de zmeur, mugurii de zmeur, inul – provoacă contracții, pot induce naștere prematură, pot declanșa menstruația;
  • coada-șoricelului, lemnul-dulce – stimulează contracțiile uterine, poate declanșa menstruația;
  • obligeana, cârcelul (Ephedra), feriga, anasonul dulce, feniculul, busuiocul cerbilor, dracila – stimulează contracțiile uterine, pot induce avortul, declanșează menstruația;
  • ienupărul – poate declanșa menstruația, poate provoca malformații copilului;

Continuarea, aici.

Sindromul colonului iritabil și cinci dintre leacurile naturii

Sindromul colonului iritabil sau sindromul de intestin iritabil reprezintă o afecțiune intestinală ale cărei simptome sunt diareea, constipația, balonarea și prezența de mucus în scaun.

Pentru a remedia această afecțiune este recomandat să renunțați la alimentele care conțin gluten și lactoză, să adoptați un regim alimentar bogat în fibre (fructe, legume, cereale integrale) și să mențineți un nivel optim de hidratare al organismului.

Pe lângă acestea, există o serie de infuzii din plante care vă pot ajuta să diminuați simptomele, până la eliminarea completă a acestora, precum:

  1. menta – o linguriță de plantă se adaugă la 200 ml de apă fierbinte și se lasă la infuzat 10 minute. Se consumă 3 căni pe zi. Recomandat pentru crampe și balonări;
  2. chimen – o linguriță de semințe se adaugă la 200 ml apă clocotită, se lasă la infuzat pentru 15-20 de minute. Se consumă 3 căni pe zi, după mesele principale. Recomandat pentru durerile provocate de crampele intestinale și pentru prevenirea acestora;

Continuarea, aici.

Alergiile de primăvară și remediile lor

Alergiile de primăvară sunt declanșate de schimbările climaterice și de prezența polenului în aer.

Între cele mai frecvente alergii se numără astmul, rozaceea, rinita alergică și alergiile cauzate de iederă.

Pe lângă suplimentarea dietei cu alimente bogate în vitamine și minerale, în special vitamina C și vitaminele din complexul B, hidratarea optimă, mai puteți încerca următoarele remedii naturale pentru a scăpa de aceste alergii:

  • un grepfrut și o lămâie se taie cubulețe și se fierb pentru 15-20 de minute, apoi se adaugă miere când produsul este călduț. Se omogenizează și se păstrează la frigider. Se consumă 2-3 linguri, de 3 ori pe zi;
  • infuzia de silur se poate folosi atât intern (3 lingurițe de plantă mărunțită la 200 ml de apă), cât și extern, sub formă de comprese pentru ochi, care se lasă 20 de minute, până la o oră;
  • infuziile de mentă, ceai verde, mușețel, urzică sunt recomandate a se bea 2-3 căni pe zi;

Continuarea, aici.

Remedii naturale pentru eliminarea halenei

Halena (respirația urât mirositoare) are numeroase cauze, de la afecțiuni buco-dentare (carii, gingivite, abcese), ale sinusurilor până la ingerarea anumiror alimente (usturoi, ceapă, leurdă, praz, carne), băuturi alcoolice sau tutun.

Pe lângă menținerea unei igiene buco-dentale optime și controlul periodic la medicul dentist, pentru situațiile “de moment”, puteți încerca unul dintre următoarele remedii:

Merele – mâncați un fruct după masă pentru a curăța gura de bacteriile care provoacă halena. În plus, când mâncați un măr, vă curățați eficient spațiile interdentare, mai greu accesibile chiar și cu periuța de dinți.

Lămâile – ajută și ele la eliminarea respirației urât mirositoare, dacă faceți gargară cu sucul proaspăt stors al unei lămâi. Dacă este prea acru, puteți adăuga puțină apă.

Menta, frunzele de pătrunjel – se mestecă frunzele proaspete sau se încorporează în mâncare.

Frunzele de nuc – se folosesc sub formă de decoct. Se adaugă trei linguri de frunze uscate la o cană de apă, se fierb pentru 5 minute, se strecoară și se face gargară.

Cimbrișorul – se folosește pentru a combate halena sub formă de decoct. Una-două linguri de pulbere de plantă uscată se fierb într-o cană cu apă pentru 10 minute, după care se lasă la infuzat încă 15 minute, după care se poate face gargară.

Continuarea, aici.

Ceaiuri recomandate pentru a scăpa de indigestie

În perioada sărbătorilor de iarnă, odată cu terminarea postului și schimbarea regimului alimentar care se schimbă brusc, de cele mai multe ori, ajungându-se astfel ușor la excese, sistemul digestiv este dereglat, iar indigestia își face apariția.

Pentru a elimina aceste neplăceri, pentru reechilibrarea digestiei și a funcționalității organismului, câteva dintre cele mai la îndemână remedii sunt ceaiurile.

Cu ajutorul infuziilor din plante puteți elimina balonarea, indigestia și chiar puteți accelea procesul digestiv, prin stimularea secrețiilor gastrice.

Printre cele mai frecvente cauze ale apariției indigestiei sunt:

– mesele copiase
– ingestia rapidă de alimente
– ingestia de alimente foarte reci sau fierbinți
– alimentele fast food
– produsele alimentare alterate
– alimentele picante
– consumul excesiv de cafea, alcool, ciocolată, dulciuri, băuturi carbogazoase
– consumul alimentelor bogate în grăsimi
– fumatul
– aerofagia (înghițirea de aer în timpul mesei)
– stresul.

Continuarea, aici.

Zece remedii cu miere de albine împotriva tuberculozei

Tuberculoza este o boală infecțioasă periculoasă, care, nedepistată și netratată la timp, poate duce la pierderea capacității de muncă, invaliditate și deces.

Cele mai frecvente simptome a acestei boli sunt tusea, însoțită de mucus gros sau sânge, timp de 1-2 săptămâni, bătăi rapide ale inimii, gât mărit în volum, febră, frisoane, transpirație excesivă în timpul somnului, oboseală fizică și psihică, pierderea apetitului, scăderi bruște în greutate, dureri în piept și scăderi ale amplitudinii respirației.

Pe lângă tratamentul alopat recomandat de medicii specialiști și regimul de viață sănătos pe care pacientul este bine să îl urmeze, ca adjuvant, pentru a grăbi procesul de vindecare, puteți face și una dintre următoarele cure cu miere de albine (bio sau organică) și plante.

Remediul 1: Se amestecă 1 kg de miere de albine cu o lingură de semințe de urzică și un pahar cu sâmburi de nucă pisați.

Se ia câte o linguriță de 4 ori pe zi, timp de cel puțin 2, 3 luni.

Remediul 2: Se pisează, în părți egale, flori de sunătoare, fierea pământului (ghintură) și podbal. Se cerne amestecul, după care se adaugă 500 g de miere de albine.

Se ia câte o lingură, de 3 ori pe zi.

Remediul 3: Se pun la fiert patru rădăcini de pătlagină tăiate mărunt, în 800 ml de apă. După ce a dat în câteva clocote bune, se adaugă, cu 7 minute înainte de a se lua de pe foc, 4 linguri de frunze de pătlagină verde. Decoctul se strecoară, iar după ce se răcește se îndulcește cu 500 g de miere de albine.

Continuarea, aici.

Ce plante vă ajută să scăpați de balonare

Balonarea, sau meteorismul abdominal, poate fi un simptom al unor afecțiuni intestinale, ale ficatului, stomacului sau pancreasului, a unor stări prin care organismul trece (sarcină, menstră, stres), dar cea mai răspândită cauză este stilul de viață inadecvat (mâncatul în grabă, lipsa fructelor și a legumelor din alimentație, cantitatea prea mare de hrană ingerată).

Balonarea se caracterizează prin prezența în exces a aerului în intestine, ceea ce favorizează intensificarea mișcărilor tubului digestiv (crampe), apariția borborismelor (sunete provocate de mișcările bulelor de aer în intestine), senzația de presiune în abdomen, tulburări de tranzit și distensie abdominală, accentuându-se în special după masă.

Pentru a vă putea menține un tranzit intestinal sănătos, fără probleme, puteți încerca câteva dintre remediile următoare, pe care natura ni le pune la dispoziție:

Salata de mărar cu semințe de in, pentru care aveți nevoie de o legătură de mărar proaspăt, 2 linguri rase semințe de in, 3 linguri de iaurt, o lingură de brânză de vaci proaspătă și nesărată. Ea se obține astfel: se toacă mărarul mărunt și se amestecă cu restul ingredientelor, salata putându-se consuma o dată pe zi, la masa de prânz sau la una dintre cele 2 gustări ale zilei, pe stomacul gol. Mărarul conține fier, antioxidanți, vitanima D, sodiu, potasiu, magneziu și fibre vegetale, fiind util în cazurile de balonare, anemie, constipație, tulburări psihice, reglează metabolismul glucozei și al calciului în organism. Mărarul este considerat a fi o sare vegetală, datorită conținutului ridicat de săruri.

Salata de pătrunjel, pentru care vă trebuie o legătură de pătrunjel, un ardei gras și 2 morcovi nu prea mari. Morcovii se dau prin răzătoarea mare, ardeiul și pătrunjelul se toacă după preferință, adăugând sare și piper. Nu se adaugă nici ulei (nici măcar cel de măsline extravirgin), nici oțet. Salata se consumă fără pâine, de preferat zilnic, după masa de prânz. Se poate alterna salata de pătrunjel cu cea de mărar, consumându-se pe o perioadă de minim 14 zile.

Mai multe, aici.