Bilingvismul ar putea ajuta în lupta împotriva demenței

Un studiu publicat miercuri în revista americană Neurology, citat de AFP arată că bilingvismul ar putea întârzia apariția anumitor forme de demență la persoanele vârstnice, chiar analfabete.

Studiul a indicat că bilingvismul întârzie cu patru ani și jumătate trei forme de demență, comparativ cu indivizii care vorbesc o singură limbă.

“Studiul nostru este primul care arată că persoanele care vorbesc două limbi și sunt incapabile să citească sunt, de asemenea, beneficiare, sugerând că nivelul de formare nu este suficient pentru a explica această diferență”, subliniază Suvarna Alladi de la Institutul de Științe Medicale Nizzam din Hyderabad (India), autoarea principală a lucrării.

“A vorbi mai mult de o limbă pare să inducă o mai bună dezvoltare a zonei creierului responsabile de gândire și atenție, care ar putea contribui la protejarea individului de demență”, adaugă ea.

În cadrul studiului, cercetătorii au urmărit 648 de persoane, dintre care 14% erau analfabete, toate indiene, între 66 de ani și vârsta medie, diagnosticate cu diferite forme de demență. Dintre ele, 391 vorbeau cel puțin două limbi.

Continuarea, aici.

Advertisements

Maladia Alzheimer ar putea avea o cauză genetică

Puţin câte puţin, extrem de complicatul puzzle al bolii Alzheimer începe să fie completat. “Cartografia” genelor începe să prindă contur și cu ajutorul celui mai mare studiu epidemiologic internaţional realizat până acum pe marginea acestei boli, desfăşurat în cadrul consorţiului International Genomics of Alzheimer’s Projet, informează cotidianul “La Libre Belgique”.

Studiul intitulat “Sănătatea publică şi epidemiologică moleculară a bolilor asociate îmbătrânirii”, publicat recent în “Nature Genetics” și coordonat de grupul mixt de cercetare Inserm/Institutul Pasteur din Lille/Universitatea Lille Nord, evidențiază 11 “regiuni de genom” asociate cu apariţia acestei boli neorodegenerative şi reperează alte 13 în curs de validare, fapt care reprezintă un salt înainte foarte important, având în vedere că în 2009 au fost identificate “doar” zece gene, misterul continuând să planeze în ceea ce priveşte predispoziţia individuală de a dezvolta această gravă şi frecventă afecţiune.

Referitor la maladia Alzheimer, se cunoaşte că aceasta se caracterizează prin două tipuri de leziuni în creier: pe de o parte, este vorba despre plăcile amiloide, care provin din acumularea extracelulalră a peptidelor în anumite zone ale creierului, iar pe de altă parte este vorba despre degenerescenţe neurofibrilare, care sunt leziuni intraneuronale ce provin de la agregarea anormală, sub formă de filamente, a unei proteine numite “proteina Tau”.

Unele dintre noile gene recent identificate confirmă ipotezele deja avansate cu privire la rolul plăcilor amiloide şi al proteinei Tau. De asemenea, rolul răspunsului imun şi al inflamaţiei, dezvăluit în studii precedente, este întărit şi de această cercetare.

În acelaşi timp, cele 11 gene asociate deschid noi piste. Dacă implicarea sistemului imunitar în dezvoltarea maladiei a fost deja confirmat, cercetătorii au scos în evidenţă o regiune de genom asociată altor două boli neurodegenerative: scleroza în plăci şi boala Parkinson. Astfel, notează autorii noului studiu, “o altă legătură a putut fi făcută cu locusul SLC24A4, care codează o proteină implicată în dezvoltarea irisului şi în varierea culorii părului şi pielii, fiind asociată cu riscul de hipertensiune arterială”.

Continuarea, aici.

Beneficiile consumului moderat de bere

Considerată aliment, berea este bogată în substanțe nutritive care sunt benefice pentru organism, condiția care trebuie respectată fiind ca în cazul oricărui alt aliment: moderația!

Având în compoziția sa vitamine (B1, B2, B3, B6, B9, C), minerale (potasiu, magneziu, fier, sodiu, sulf, siliciu), acizi organici, alcool etilic, dextrine, azot solubil, substanțe amare, substanțe tanante, antioxidanți, aminoacizi esențiali, carbohidrați, proteine și fibre solubile, berea este un aliment care, responsabil consumat, ne poate menține sănătatea organismului.

Un consum moderat de bere înseamnă o cantitate de 660 ml pe zi pentru bărbați și 330 ml pe zi pentru femei, cu o concentrație alcoolică de maxim 5%.
Între beneficiile consumului de bere amintim:
  • are efect diuretic
  • previne litiaza urinară
  • asigură densitatea osoasă, previne osteoporoza
  • previne maladia Alzheimer
  • are efect cardio-protector

Continuarea, aici.

Ceaiul care previne ateroscleroza

Ateroscleroza este o afecțiune progresivă care determină îngustarea și rigidizarea arterelor, proces care poate cauza apariția unor afecțiuni cardiovasculare, atacul vascular cerebral sau infarct miocardic.

Pentru a preveni această afecțiune puteți bea un ceai gustos și aromat, pentru a căui preparare aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • o linguriță cu hibiscus
  • o linguriță cu ceai verde (sau un pliculeț)
  • 2 lingurițe cu mentă
  • o linguriță cu ceai roșu (rooibos)
  • jumătate de linguriță de ghimbir ras.

Adăugați aceste ingrediente în 500ml de apă fierbinte, acoperiți vasul și lăsați la infuzat timp de 10 minute, după care strecurați și consumați până la 3 căni pe zi, preferabil după mesele principale, fără a adăuga îndulcitori.

Continuarea, aici.

Beneficiile extractului de cafea verde

Bogat în acid clorogenic, extractul de cafea verde este unul dintre cele mai puternice suplimente naturale care luptă împotriva obezității.

Regăsit și în prune, mere, pere, caise, piersici, nectarine, afine, căpșune, fragi, gutui, pătrunjel, țelină, roșii, morcov, cartofi, vinete, brusture, echinaceea, păpădie, cernețel, cicoare sau anghinare, acidul clorogenic are puternice proprietăți antioxidante, împiedică apariția mutațiilor la nivel celular și încetinește procesele de îmbătrânire.

Între beneficiile acestui extract amintim:

  • reduce apetitul
  • contribuie la buna funcționare a pancreasului
  • elimină excesul de apă din organism
  • susține metabolismul zaharurilor și grăsimilor
  • reglează glicemia
  • reglează nivelul de colesterol

Continuarea, aici.

Ce puteți trata cu infuzie de tescovină

Rezultat al procesului de fabricare a vinului, tescovina este bogată în antioxidanți prețioși care ne pot îmbunătăți starea de sănătate.

Pentru prepararea infuziei aveți nevoie de 40 g de pulbere de tescovină, pe care o adăugați într-un litru de apă care clocotește. Se lasă apoi la fiert timp de 30 minute, la foc mic. După scurgerea celor 30 de minute, se trage de pe foc se acoperă vasul și se lasă la infuzat 15 minute. Se strecoară și se consumă călduț, câte o cană înaintea fiecărei mese principale.

Între beneficiile acestei infuzii amintim:

  • depresie
  • nevroze

Continuarea, aici.

Grapefruitul și sănătatea

Citric bogat în vitamine și antioxidanți, grapefruitul aduce și numeroase beneficii sănătății, specialiștii recomandând consumul zilnic a cinci porții de fructe și legume, a cel puțin 80 g fiecare.

O jumătate de grapefruit corespunde unei porții de fruct. Pe lângă conținutul bogat de vitamina C, fructul mai are în compoziție și vitamina A, apă, calciu, fosfor, potasiu, vitaminele B1, B2, B5, fier și licopeină, un antioxidant cu efecte antitumorale puternice.

Studiile din ultimii ani au concluzionat că un consum ridicat de fructe și legume poate scădea riscul de boli cardiovasculare datorită vitaminelor, mineralelor, antioxidanților și fibrelor pe care acestea le conțin, și care au un rol protector important.

Cercetătorii au demonstrat că persoanele care consumă citrice (inclusiv grapefruit) sunt mai protejate împotriva unor tipuri de cancer, precum cancerul bucal, faringian, esofagian, stomacal sau de colon.

Continuarea, aici.