Suc natural pentru curățarea sângelui

Eliminarea toxinelor din organism poate fi accelerată cu ajutorul anumitor alimente, în special a legumelor, fructelor și ceaiurilor.

Pentru a prepara acest suc, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • o sfeclă roșie
  • un morcov mare
  • o lămâie decojită
  • o legătură mare cu pătrunjel verde.

Treceți toate ingredientele prin storcătorul de fructe și legume, iar sucul astfel obținut consumați-l imediat după preparare, pe stomacul gol, cu înghițituri mici și dese.

Continuarea, aici.

Advertisement

Remedii de casă împotriva petelor cauzate de soare

În cazul expunerii prelungite la soare fără a fi protejați de o cremă cu factor ridicat de protecție solară, dar și din cauza administrării unor medicamente fotosensibilizante sau în sarcină pot apărea pe ten pete pigmentare.

Vă propunem astăzi câteva preparate naturale pe care le puteți prepara și aplica ușor acasă.

  • Omogenizați o linguriță cu vârf cu pulbere de turmeric cu puțin suc de grapefruit, până obțineți o pastă. Aplicați apoi această pastă pe fața curată și lăsați să acționeze, până ce se usucă complet. Îndepărtați cu apă călduță.
  • Aplicați pe pielea curată ulei din semințe de măceșe presat la rece. Acesta poate înlocui cu succes crema de seară, fiind și un bun hidratant pentru piele. Este recomandat și în caz de dermatite, piele îmbătrânită, psiriazis, cicatrici lăsate de acnee.
  • Omogenizați o linguriță de argilă cosmetică cu 1-2 picături de suc de lămâie și pătrunjel verde zdrobit cât mai fin. Aplicați pe tenul curat și lăsați să acționeze timp de 30 de minute. Îndepărtați cu apă călduță.

Continuarea, aici.

Suc natural pentru detoxifierea ficatului

Legumele sunt principalele surse de nutrienți esențiali pentru întreg organismul. Acetea nu doar îl hrănesc, ci îl și curăță de toxine.

Pentru a prepara acest suc, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 3 morcovi mari
  • 2 mere verzi
  • o sfeclă roșie mică
  • jumătate de lămâie decojită
  • 3 cm de rădăcină de ghimbir
  • o legătură mare cu pătrunjel verde.

Continuarea, aici.

Suc natural împotriva ulcerului gastro-duodenal

Cele mai frecvente cauze ale apariției ulcerului sunt stresul, fumatul, consumul excesiv de alcool, alimentația dezechilibrată, infecțiile cu Helicobacter pylori și excesul de aspirină sau ibuprofen.

Pentru a prepara acest suc, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • un cartof de mărime medie
  • un morcov mare
  • un măr
  • o legătură de pătrunjel verde
  • o rădăcină de țelină de mărime medie sau 3-4 tije de țelină cu tot cu frunze
  • jumătate de lămâie decojită.

Treceți toate ingredientele prin sorcătorul de fructe și legume.

Continuarea, aici.

Scăpați de colesterol cu ingrediente naturale

Pentru a scădea valorile ridicate de colesterol de tip LDL – care provoacă afecțiuni cardiovasculare – puteți să vă schimbați dieta într-una echilibrată, din care să nu lipsească legumele din belșug. Totodată, puteți recurge și la anumite remedii naturale, preparate acasă.

Pentru a prepara acest remediu, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 3 litri de apă
  • un kilogram de lămâi organice
  • 5 legături generoase cu pătrunjel verde
  • 5 bețe de scorțișoară.

Preparați o soluție din apă și 1-2 linguri cu bicarbonat de sodiu, în care puneți lămâile. Lăsați-le așa timp de 1-2 ore, după care spălați-le cu un burete de bucătărie curat.

Tocați lămâile și puneți-le la fiet în cei trei litri de apă, împreună cu pătrunjelul și scorțișoara.

Continuarea, aici.

Detoxifiere generală cu limonadă aromată

Detoxifierea nu trebuie să fie un proces neplăcut, complicat sau de durată, ci unul relaxant, comod și ușor de urmat.

Pentru a prepara acestă băutură răcoritoare și detoxifiantă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • o mână generoasă cu frunze de mentă proaspete
  • o mână generoasă cu frunze de pătrunjel
  • o cană umplută pe trei sferturi cu suc de lămâie
  • o cană cu suc de portocale
  • miere de albine (opțional)
  • apă
  • coaja rasă mic a unei limete.

Continuarea, aici.

Remediu pentru scăderea colesterolului

Un nivel ridicat de colesterol de tip LDL poate duce la apariția bolilor cardiovasculare. De aceea, o dietă echilibrată este foarte importantă.

Pentru a prepara acest remediu, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • un litru și jumătate de apă
  • un kilogram de lămâi, preferabil organice
  • trei legături mari cu pătrunjel verde.

Puneți apa la fiert, iar când aceasta dă în clocot adăugați lămâile tăiate felii și pătrunjelul tocat.

Continuarea, aici.

Licoare naturală pentru curățarea limfei

Rolul sistemului limfatic este acela de a colecta reziduurile care apar în urma funcțiilor organelor interne și a le elimina.

Astăzi vă propunem un remediu natural care să accelereze acest proces și/ sau să îl deblocheze. Pentru prepararea lui, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2 litri de vin alb, organic, de calitate superioară
  • 500g de ceapă roșie tocată mărunt
  • 200g de miere de albine polifloră, organică
  • 250g rădăcină de pătrunjel
  • două legături generose cu frunze de pătrunjel.

Puneți ceapa într-un vas emailat peste care turnați un litru de vin, apoi lasați la macerat timp de 4-6 ore.

Continuarea, aici.

Vin din plante cu efect antiinfecțios

Infecția reprezintă invadarea unui organism viu cu microorganisme patogene care acționează prin multiplicarea virulentă și/sau prin eliberarea de toxine. Infecțiile pot fi localizate sau generalizate.

Pentru a prepara vinul cu efect antiinfecțios, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • un litru de vin alb bio sau organic
  • flori de soc
  • rădăcină de ferigă
  • nalbă-mare albă
  • pătrunjel de câmp.

Din plantele menționate (spălate și tocate mărunt) se face un amestec din părți egale. Adăugați într-un borcan din sticlă 30 g din amestecul de plante, turnați vinul, astupați vasul și lăsați-l la macerat timp de 12 ore.

Continuarea, aici.

Leacul bunicii pentru dismenoree

Dismenoreea sau durerea din timpul menstruației poate fi ameliorată și cu ajutorul preparatelor din plante.

Vă prezentăm astăzi unul dintre aceste preparate, care calmează durerea și reduce crampele abdominale.

Faceți un amestec din 80g de coada-racului, 80g de frunze și flori de crețișoară, 50g de frunze de salcie, 30g de flori de albăstrele, 30g de semințe de hrișcă și 30g de rădăcină de pătrunjel.

Luați 3 linguri din acest amestec și puneți-le într-un vas emailat, peste care turnați apoi un litru de vin alb, bio sau organic și-l puneți pe baie de abur. Din momentul în care vinul începe să fiarbă, focul se dă la mic și se lasă timp de 60 de minute.

La sfârșit se transferă totul într-un borcan din sticlă care se închide ermetic și se lasă timp de 7 zile la macerat, într-un loc călduros, de preferat la soare.

Continuarea, aici.