Detoxifiere sangvină cu sirop de pătlagină

Plantă cu binecunoscute proprietăți depurative, pătlagina se folosește și la prepararea unui sirop cu efecte tămăduitoare.

Pentru prepararea acestuia, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 4 pumni generoși cu frunze de pătlagină proaspăt culese
  • 250 g de miere de albine
  • 300 g de zahăr brut
  • 50 ml de apă.

Frunzele se dau prin mașina de tocat, după care se pune piureul rezultat într-un vas emailat. Se adaugă restul ingredientelor și se pune vasul pe foc mic. Se lasă amestecul până ce aproape dă în clocot (amestecând continuu). Se trage de pe foc și se lasă la răcit.

Continuarea, aici.

Advertisement

Trei remedii naturale pentru restabilirea funcțiilor hepatice

Deseori, în urma consumului de medicamente sau ca urmare a unei boli, apar dezechilibre la nivel hepatic, funcțiile acestuia fiind afectate.

Pentru a restabili funcțiile hepatice, vă propunem astăzi trei remedii naturale, ușor de preparat:

  1. Puneți o lingură de dentită (Bidens tripertita) în 250 ml de apă și lăsați la fiert timp de 20 de minute, la foc mic, cu vasul acoperit. Se administrează câte un sfert de pahar de ceai, de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă, timp de 30 de zile, în cazul adulților. Copiilor cu vârste între 6 și 12 ani li se vor administra câte 2 lingurițe, de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale. Acest remediu este eficient și în caz de diabet, bronșită, răceală, boli de splină.

Continuarea, aici.

Sirop de coarne pentru tratarea gastritei

Fructe de pădure acrișoare și pline de vitamine, coarnele se culeg la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie, folosindu-se nu doar în scop terapeutic, ci și culinar, pentru prepararea siropurilor și a dulceții.

Pentru a prepara remediul de astăzi, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1.2-1.3 kg de fructe coapte
  • un litru de sevă de mesteacăn
  • o cană cu miere de albine polifloră, organică
  • un litru de alcool de 96º.

Spălați bine fructele și treceți-le prin storcătorul de fructe până ce obțineți un litru de suc, moment în care se amestecă cu restul ingredientelor. Se omogenizează apoi cu o lingură de lemn, până ce mierea se dizolvă în totalitate.

Licoarea astfel obținută se păstrează în recipiente din sticlă, la frigider.

Continuarea, aici.

Cura cu tinctură de propolis pentru stimularea imunității

Propolisul este un produs secundar al stupului, care are proprietăți antibiotice, antivirale, analgezice, antihemoragice, antifungice, antiseptice, bactericide, bacteriostatice, febrifuge, regenerante la nivel epitelial și are rolul de a stimula sistemul imunitar și procesul de regenerare a organismului.

Cura constă în administrarea a câte 30-50 de picături de tinctură de propolis, de 2 ori pe zi, pe stomacul gol, dimineața și seara, cu jumătate de oră înainte de masă, timp de 10 zile, după care se face o pauză de 10 zile, și se poate relua, urmând aceeași schemă de tratament, până obțineți rezultatele dorite.

Tinctura se va administra în combinație cu miere de albine locală sau pe o bucățică de pâine.

Copiilor li se vor administra doar 10-15 picături, de 2 ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă.

Continuarea, aici.

Ce puteți trata cu ceai din petale de trandafir

Parfumat, delicat și grațios, trandafirul este una dintre cele mai frumoase și apreciate flori din lume. Totodată, acesta ne poate apăra organismul de unele afecțiuni.

În scop terapeutic se vor folosi florile deschise ale trandafirilor de dulceață, în formă proaspătă sau uscată, acestea fiind bogate în vitamine (A, C, E, D, K), substanțe minerale, acid citric, acid malic, flavonoizi și acizi grași esențiali.

Pentru a prepara acest ceai, puneți într-o cană cu apă fierbinte o linguriță de plantă mărunțită. Acoperiți vasul și lăsați-l la infuzat timp de 5-10 minute, după care consumați, călduț, până la trei căni zilnic, cu jumătate de oră înaintea meselor principale.

Ceaiul are proprietăți dezinfectante, hemostatice, antiseptice, laxative, diuretice, febrifuge și afrodisiace.

Între indicațiile terapeutice ale acestui ceai, amintim:

  • detoxifiază organismul
  • stimulează sistemul imunitar
  • previne apariția infecțiilor
  • scade febra

Continuarea, aici.

Sirop natural, ajutor în lupta cu răceala și tusea

Răceala și tusea merg, cel mai adesea, mână în mână, simptomele provocând un nivel ridicat de disconfort.

Pentru a ameliora simptomele și a grăbi vindecarea, vă propunem astăzi un remediu natural, pentru a cărui preparare aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 3 linguri cu miere de albine
  • 2 linguri cu ulei de cocos topit de calitate superioară
  • sucul unei lămâi
  • o linguriță cu praf de scorțișoară.

Continuarea, aici.

Lichiorul din muguri de brad – preparare și beneficii

Știm cu toții ca bradul este utilizat în medicina tradițională de mii de ani, beneficiile pe care acesta le aduce sănătății fiind numeroase.

Pentru a prepara lichiorul din muguri de brad, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 650g muguri de brad
  • 1.7 litri de vodcă
  • un kilogram de zahăr
  • 6-7 cuișoare
  • 1-2 batoane de scorțișoară.

Zdrobiți mugurii de brad cu ajutorul unui mojar și puneți-i într-un borcan din sticlă. Adăugați cuișoarele și scorțișoara, turnați 600ml de alcool, închideți ermetic borcanul și lăsați-l la macerat timp de 14 zile, la soare.

După scurgerea celor 14 zile, filtrați amestecul cu ajutorul unui tifon, iar lichidul limpede puneți-l într-un borcan din sticlă curat.

Continuarea, aici.

Vinul roșu fiert – tratament

Băutură a zilelor reci de iarnă, vinul fiert are și aplicații terapeutice.

Pentru a prepara acest vin, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • un litru de vin roșu, bio sau organic, de calitate superioară
  • 300g de zahăr
  • 1-2 cuișoare
  • 1-2 bucăți de anason stelat
  • 1-2 batoane de scorțișoară rupte în bucăți mai mici
  • 2-3 mere tăiate felii subțiri
  • 15-20 boabe de piper
  • coaja de la o portocală.

Puneți vinul într-un vas emailat la foc mic, adăugați restul ingredientelor și lăsați pe foc, până ce amestecul este aproape să dea în clocot, moment în care se trage vasul de pe foc și se poate consuma.

Continuarea, aici.

Remediu natural pentru amigdalită

Amigdalita este o afecțiune inflamatorie acută sau cronică, de origine infecțioasă a amigdalelor palatine sau linguale, principalele cauze fiind cele virale și bacteriene.

Pentru a prepara acest remediu turnați peste 80 de grame de semințe de cumin mărunțite, 200 mililitri de apă și lăsați la fiert, la foc mic, timp de 15 minute, după care strecurați.

În lichidul obținut în urma strecurării adăugați 50 mililitri de apă și puneți din nou pe foc, până ce începe să fiarbă, moment în care adăugați o linguriță de alcool (whiskey, brandy, cognac) și trageți de pe foc.

Consumați câte o linguriță la fiecare jumătate de oră, timp de 2-4 ore.

*****

Între beneficiile consumului de semințe de cumin, amintim:

  • are efect expectorant
  • are efect antiseptic
  • recomandat în caz de durere în gât, sinuzită, amigdalită, pneumonie, bronșită, răceală
  • calmează durerile abdominale
  • adjuvant în infecțiile tractului urinar

Continuarea, aici.

Tinctură împotriva răcelii și gripei

Pentru că banala răceală își are numeroase leacuri, vă propunem astăzi o tinctură din plante, care vă redă sănătatea și starea de bine.

Pentru a prepara acestă tinctură aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 60g de rădăcină de echinaceea mărunțită
  • 30g de roiniță proaspătă și mărunțită
  • 30g de unguraș proaspăt, tocat mărunt
  • 30g de salvie verde mărunțită
  • vodcă.

Puneți toate plantele într-un borcan din sticlă de 800g, după care adăugați vodcă, până se umple recipientul. Lăsați liber de două degete.

Continuarea, aici.