Tratament nemedicamentos pentru tratarea migrenelor persistente

Pacienţii care suferă de migrene persistente, care nu au putut fi combătute cu ajutorul medicamentelor sau cu ajutorul altor terapii, au găsit un tratament eficace într-un sistem compus dintr-un electrod implantat în cap şi conectat la un aparat portabil, informează cotidianul francez “Le Figaro”.

Doar în Franţa, migrenele afectează circa 11 de milioane de oameni şi nici un medicament nu este capabil să calmeze durerile unora dintre ei. Aceste dureri de cap cronice, extrem de dureroase, se manifestă prin crize adesea insuportabile.

Chiar dacă, începând din anii 1990, molecule noi, triptanii, permit temperarea durerii, acestea nu sunt întotdeauna suficiente. În plus, ele prezintă risc de dependenţă, în aşa măsură încât se recomandă ca acestea să nu fie administrate mai mult de câteva ori pe lună, frecvenţă insuficientă pentru cei care se confruntă cu mai mult de zece crize lunare.

O veste bună pentru pacienții care suferă de această afecțiune vine de la Universitatea din Texas, dr.Billy Huh găsind o soluţie non-medicamentoasă pentru a trata aceste crize violente. “În pofida progreselor înregistrate în ultimii 20 de ani în acest sens, numeroase persoane nu au acces la un tratament adecvat al durerilor sau nu tolerează efectele secundare ale medicamentelor”, a declarat dr.Huh, în cadrul unui seminar al Societăţii anesteziştilor americani, unde a prezentat rezultatele unui studiu pe termen lung, realizat pe un eşantion de 46 de pacienţi, trataţi în cotidian prin metoda alternativă.

Continuarea, aici.

Aproximativ 500.000 de români suferă de Alzheimer

Aproximativ 500.000 de români sunt diagnosticaţi cu Alzheimer, la care incidenţa şi prevalenţa cresc puternic odată cu vârsta, a declarat prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN).

“Boala Alzheimer este o formă comună de demenţă, reprezentând între 50% şi 70% din toate cazurile de demenţă. Alte tipuri de demenţă sunt demenţa vasculară, demenţa cu corpi Lewy, demenţele asociate cu boala Parkinson şi demenţele fronto-temporale”, a mai spus preşedintele SSNN.

Potrivit medicului, debutul demenţei are loc în jurul vârstei de 70-80 de ani şi mai puţin la persoanele sub 40 de ani.

“Atât incidenţa, adică numărul de cazuri noi într-un interval de un an, raportat la o populaţie, cât şi prevalenţa, respectiv categoria de persoane la care se manifestă tulburarea, cresc puternic odată cu vârsta”, a adăugat prof. dr. Mureşanu.

Acesta a precizat că metoda cea mai eficientă a prevenire a bolilor neurologice este modificarea stilului de viaţă. “Şi aici este vorba, în principal, despre dietă, activitatea fizică, consumul de băuturi alcoolice, fumatul, consumul de droguri etc. Tot în metodele eficiente de prevenţie intră şi vizitele periodice la medic, pentru depistarea şi tratamentul adecvat al suferinţelor care favorizează apariţia bolilor neurologice”, a explicat el.

Continuarea, aici.

Soarele și ADHD-ul

Potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii olandezi, copiii care locuiesc în zone însorite au un risc mai scăzut de a dezvolta ADHD (Attention deficit hyperactivity disorder sau Deficit de Atenţie/ Tulburare Hiperkinetică).

Studiul cercetătorilor olandezi a relevat că în regiunile foarte însorite această afecţiune are o incidenţă mai mică, sugerând că intensitatea ridicată a luminii soarelui poate exercita un efect protector asupra copiilor, informează dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au analizat hărţi care prezintă cele mai afectate state din SUA şi alte nouă ţări şi cât de însorite sunt acestea, luând, de asemenea, în considerare alţi factori aflaţi în legătură cu dezvoltarea ADHD, aceştia au observat că există o relaţie între intensitatea solară şi numărul copiilor care suferă de această afecţiune.

Pentru a-și testa teoria, cercetătorii au verificat şi dacă există o legătură între expunerea la lumina soarelui şi autism sau alte afecţiuni depresive majore, însă nu au găsit o legătură directă pentru aceste afecțiuni.

Continuarea, aici.