Cercetătorii spanioli au descoperit un biomarker care indică șansele de supraviețuire în cazul cancerului renal

Cercetătorii spanioli au identificat un biomarker prezent în cancerul renal cu celule clare – unul dintre cele mai frecvente și agresive – care indică șansele pacienților de supraviețuire, informează agenția de presă EFE.

Studiul s-a desfășurat în cadrul Institutului de Cercetare Vall d’Hebron (VHIR) din Barcelona pe un eșantion de 98 de pacienți, pe o durată de 5 ani. Descoperirea biomarkerului, denumit “pSTAT-3 Ser727”, va aduce schimbări în privința tratamentului, spun cercetătorii.

“Tumoarea aparent cea mai benignă poate atinge nivelul de gravitate al celor mai invazive dacă nivelurile biomarkerului sunt ridicate”, a explicat medicul Anna Meseguer.

Pornind de la prezența biomarkerului într-o mostră tumorală, cercetătorii au constatat că “tumori aparent similare se pot comporta foarte diferit și pot determina supraviețuirea pacienților, care poate oscila între 17 și peste 70 de luni”, a mai spus Anna Meseguer.

Continuarea, aici.

Advertisement

Tratament nemedicamentos pentru tratarea migrenelor persistente

Pacienţii care suferă de migrene persistente, care nu au putut fi combătute cu ajutorul medicamentelor sau cu ajutorul altor terapii, au găsit un tratament eficace într-un sistem compus dintr-un electrod implantat în cap şi conectat la un aparat portabil, informează cotidianul francez “Le Figaro”.

Doar în Franţa, migrenele afectează circa 11 de milioane de oameni şi nici un medicament nu este capabil să calmeze durerile unora dintre ei. Aceste dureri de cap cronice, extrem de dureroase, se manifestă prin crize adesea insuportabile.

Chiar dacă, începând din anii 1990, molecule noi, triptanii, permit temperarea durerii, acestea nu sunt întotdeauna suficiente. În plus, ele prezintă risc de dependenţă, în aşa măsură încât se recomandă ca acestea să nu fie administrate mai mult de câteva ori pe lună, frecvenţă insuficientă pentru cei care se confruntă cu mai mult de zece crize lunare.

O veste bună pentru pacienții care suferă de această afecțiune vine de la Universitatea din Texas, dr.Billy Huh găsind o soluţie non-medicamentoasă pentru a trata aceste crize violente. “În pofida progreselor înregistrate în ultimii 20 de ani în acest sens, numeroase persoane nu au acces la un tratament adecvat al durerilor sau nu tolerează efectele secundare ale medicamentelor”, a declarat dr.Huh, în cadrul unui seminar al Societăţii anesteziştilor americani, unde a prezentat rezultatele unui studiu pe termen lung, realizat pe un eşantion de 46 de pacienţi, trataţi în cotidian prin metoda alternativă.

Continuarea, aici.

40% dintre români suferă de hipertensiune arterială

Dr. Maria Dorobanțu, președintele Societății Române de Hipertensiune, a declarat sâmbătă, că 40% dintre români suferă de hipertensiune arterială iar cei mai mulți dintre aceștia nici nu știu că au această boală, prin urmare, nu se tratează.

“40% dintre români au hipertensiune arterială. Este în media europeană, dar după vârsta de 60 de ani, chiar crește. E destul de mult. Problema este că e un procent totuși mare, iar oamenii nu au grijă de ei. Mănâncă prea sărat, nu fac mișcare, sunt, majoritatea supraponderali sau chiar obezi și o parte dintre ei moștenesc un teren, care predispune la hipertensiune. Este și această variantă”, a precizat dr. Maria Dorobanțu, prezentă la Congresul de Nefrologie, care se încheie sâmbătă, la Sibiu.

Foarte mulți români hipertensivi nu știu că au această boală, deci nu merg la medic sau, dacă află că sunt bolnavi, iau tratament o scurtă perioadă de timp, a mai precizat președintele Societății Române de Hipertensiune.

“Partea mai proastă este că foarte mulți nici nu știu că au hipertensiune arterială și nu se tratează sau dacă află că au hipertensiune arterială, se tratează numai o scurtă perioadă de timp, după care, scăzând tensiunea, consideră că s-au vindecat. Nu se vindecă. Această formă de boală, hipertensiunea esențială, cum se numește, este o boală care trebuie tratată permanent, cu mai multe sau mai puține doctorii. Asta depinde și dacă oamenii înțeleg să țină și un regim alimentar”, arată dr. Maria Dorobanțu.

Continuarea, aici.

Remedii cu miere și lămâie pentru boli de ficat, bilă, stomac și rinichi

Bogată în substanțe nutritive, antoxidanți, vitamine și minerale necesare organismului, mierea de albine în combinație cu lămâia, sursă importană de vitamina C, tratează și amelioarează bolile de ficat, rinichi, stomac și bilă.

Acest amestec îmbunătățește funcțiile ficatului, reduce stresul, întărește organismul slăbit în perioada de convalescență, susține efortul fizic și intelectual.

O primă rețetă spune că se spală bine trei lămâi, cu tot cu coajă, se lasă la uscat, după care se taie în cubulețe mici și se adaugă într-un borcan de sticlă de 800g. Peste lămâi se adaugă miere de rapiță sau de floarea soarelui, până se umple borcanul, care se închide ermetic. Amestecul se lasă la macerat până se obține suc.

Această rețetă este recomandată pentru bolile de ficat, luându-se din acest amestec, câte o lingură, de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înaintea meselor principale.

Continuarea, aici.

Afecțiuni și tratamente cu hrean

Hreanul, cu denumirea științifică cochlearia armoracia, este o plantă legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, rezistentă la temperaturi scăzute și secetă, care tratează cu succes numeroase afecțiuni și este adjuvant în tratarea altora.

Hreanul are proprietăți antibiotice puternice, expetorante, bronhodilatatoare, antibacteriene, antiinflamatoare, afrodisiace, antiparazitare, antianemice, este antiscorbutic, colagog, diuretic, revulsiv puternic, crește tensiunea arterială, este vasodilatator coronarian, încălzește organismul, stimulează sistemul imunitar.

Datorită acestora, hreanul se folosește în tratarea:

  1. durerilor de cap. Se folosesc compresele cu frunze strivite de hrean verde, care se aplică pe frunte.
  2. calmează durerile. Se folosesc comprese din frunze strivite de hrean verde, peste care se pune ulei. Compresa se leagă pe zona dureroasă. Se mai poate face șu un amestec din hrean, făină de grâu și miere de albine care se aplică pe locurile dureroase.
  3. durerile de rinichi. Se face și o turtă din făină de grâu cu hrean ras și oțet, care se pune pe zona lombară, fixându-se cu un brâu.
  4. guturaiului, tusei. Se administrează 5-6 lingurițe pe zi de sirop de hrean, care se înghite încet, permițându-i astfel să acționeze la nivelul gâtului. Suplimentar se face gargară cu tinctură de hrean: 3 lingurițe de tinctură la un sfert de pahar de apă.

Pentru mai multe detalii, aici.

Cum vă puteți menține dinții sănătoși și albi

De-a lungul timpului, dentina, care este situată imediat sub smalțul dintelui, se poate deteriora, schimbându-și culoare datorită igienii necorespunzătoare, a unor medicamente, alimentației greșite, coloranților alimentari, fumatului, cariilor, dinților demineralizați, devitalizați.

Pentru a remedia această problemă, întărind totodată dintele, puteți recurge la următoarele recomandări alimentare, care spun că este bine să mâncați:

  • mai multe mere, pentru că acestea acționează ca un instrument de curățare a dinților, ajungând și în spațiile interdentare, acolo unde de multe ori este dificil de curățat doar cu periuța de dinți
  • conopidă, pentru că stimulează producția de salivă, care, la rândul ei, are rolul de a preveni formarea plăcii dentare
  • morcovi și țelină. Prin conținutul vitaminelor și antioxidanților pe care acestea le conțin, întăresc strucura dintelui
  • portocale, lămâi, ananas și căpșuni. Acestea sunt fructe acide, care ajută la albirea naturală a dinților, la îndepărtarea depunerilor și împrospătarea respirației. Aceste fructe stimulează și producția de salivă, îndepărtează petele de cafea, suc și vin roșu. Este bine să clătiți cu gura cu apă la 5 minute după ce ați consumat aceste fructe, și să vă spălați de pe dinți, în mod obișnuit pentru a reduce aciditatea bucală, evitând deterioarea danturii
  • produse lactate (iaurt, lapte, brânză) pentru că acestea conțin acid lactic, care combate afecțiunile gingivale, cariile și ajută la menținerea sănătății orale. Proteinele din iaurt se lipesc de dinti si ii protejeaza de atacul unor acizi daunatori ce pot duce la carii
  • alimente amare și astringente, precum usturoiul, muștarul, sucul de lămâie, ghimbrirul. Acestea au și un efect antiseptic, distrugând bacteriile care pot cauza cariile dentare, halena, menținând astfel sănătatea orală

Pe lângă acestea, mai puteți recurge și la următoarele tratamente:

Mai multe, aici.

Cum puteți scăpa de dermatita seboreică a scalpului

Atunci când apare pe scalp, dermatita seboreică se manifestă prin prurit, coji groase, scuame și exces de sebum la nivelul scalpului. Nu este o boală contagioasă.

Dermatita seboreică afectează tegumentele scalpului, sprâncenelor, frunții, feței și ale șanțurilor nazale, putându-se localiza pe pielea de la spatele urechilor, în canalul auditiv extern și pe tegumentul trunchiului, în special în dreptul sternului sau în pliurile cutanate.
Pe tegument apar cruste (scuame) albe, care se pot desprinde, ramânand sub forma unor pete roșiatice. Scuamele se fixează pe firele de păr. Ele provoacă prurit, leziunile sunt nedureroase, dacă nu apar complicații infecțioase.

Cauzele dermatitei seboreice sunt atribuite stresului, imunității scăzute, afecțiunilor ale altor organe, slăbiciunilor organismului.

Un prim pas combaterea acestei afecțiuni este renunțarea la grăsimile animale, alimentele conservate (conserve alimentare, salamuri), vechi, prăjeli, alcool, cafea, dulciuri (mai puțin mierea de albine), afumături.

Se consumă alimente cu efect depurativ și dezintoxicant. Legumele, fructele și peștele sunt recomandate, cu precădere varza, fasolea, cartofii, ridichile, morcovii, sfecla roșie, pătrunjel, spanacul, salata verde, castraveții, ceapa, usturoiul, urzica, fructele de pădure, afinele, nucile, alunele, afinele, cireșele, caisele, căpșunile, fragii, dudele negre, strugurii, coacăzele negre, peștele marin, uleiurile presate la rece, nerafinate, cerealele încolțite, tărâța, iaurtul, gălbenușul de ou, dar și infuziile de anghinare, brusture, soc, păpădie, trei-frați-pătrați, schinel, osul-iepurelui, izma, tătăneasă.

Dintre remediile naturale împotriva dermatitei seboreice amintim:

Decoct cu tărâțe de grâu. O parte tărâțe se adaugă la 5 părți de apă, la care se adaugă o linguriță de tinctură de propolis 30-40% și o linguriță de miere de albine. Cu acest amestec se maseaza zonele afectare sau pielea scalpului.

Mai multe, aici.

Anemia: cauze și remedii

Anemia apare atunci când scade numărul globulelor roșii din sânge și se caracterizează prin pierderea apetitului, apariția amețelilor, a iritabilității și a durerilor de cap.

 Anemia apare atunci când scade numărul globulelor roșii din sânge și se caracterizează prin pierderea apetitului, apariția amețelilor, a iritabilității și a durerilor de cap.

Cea mai des întâlnită anemie este cea care apare datorată deficitului de fier. Fierul natural este absorbit mai uşor de organism dacă este asociat cu vitamina C naturală şi se fixează mai bine în asociere cu cuprul natural. Anemia cauzată de deficitul de fier poate apărea datorită unor greşeli de alimentaţie (consum excesiv de zahăr rafinat şi făină albă – sărace în fier), datorită carenţei de vitamina C sau cupru. Anemia poate apărea și la copiii mici alimentaţi cu lapte de vacă (la nou-născuţii prematuri sau la sugarii malnutriţi, anemiile care nu cedează la tratamentul cu fier, se pot datora şi carenţei de cupru).

Pentru a avea un aport optim al fierului, trebuiesc cunoscute dozele zilnice recomandate de fier, care sunt după cum urmează:

  • copii 8-15 mg/zi
  • bărbaţi 10 mg/zi
  • femei < 50 ani 15 mg/zi
  • femei > 50  ani 10 mg/zi
  • femei însărcinate 20-40 mg/zi.

În majoritatea cazurilor anemia poate fi tratată prin modificarea obiceiurilor alimentare. Astfel, următoarele alimente sunt recomandate:

Mai multe, aici.

10 remedii naturiste pentru ameliorarea circulației periferice deficitare

Circulația periferică deficitară, sau insuficiența circulatorie periferică, este o problemă de circulație a sângelui care afectează extremitățile, de obicei degetele de la mâini, dar și cele de la picioare, nasul, obrajii, urechile și bărbia. Cel mai des afectate sunt femeile, în special cele cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani.

Problemele sistemului circulator apar atunci când există un flux sangvin limitat la nivelul picioarelor, mâinilor, inimii și în restul corpului. Potrivit dr. Ioana Almaș, insuficiența circulatorie periferică sau boala vasculară periferică reprezintă totalitatea afecțiunilor cauzate de obstrucția arterelor periferice și a venelor importante din organism. Transportul sângelui în organism se realizează prin intermediul vaselor de sânge (artere și vene), asigurându-se astfel, aportul de oxigen la nivelul celulelor și eliminarea dioxidului de carbon de la acest nivel. Viteza de circulație a sângelui prin vase este dată de suprafața de contact a sângelui cu pereții vaselor, de diametrul vaselor, precum și de presiunea cu care sângele este pompat de la inimă prin vase. La începutul arborelui circulator (în apropierea inimii) presiunea sângelui este mare, la fel și viteza de circulație a sângelui. Cu cât distanța față de inimă crește, vasele se îngustează, frecarea cu pereții vaselor e mai mare astfel presiunea și viteza de circulație a sângelui scad, permițând schimbarea elementelor nutritive și a gazelor între sânge și țesuturi. Dacă vasele suferă o dilatare sau sunt obstrucționate, sângele stagnează ducând astfel la insuficiența circulatorie.

Netratată din timp, circulația periferică deficitară poate cauza efecte negative asupra:

  • creierului – provocând oboseală, amețeli, pierderi de memorie, dureri de cap frecvente.
  • inimii – provocând incapacitatea de a efectua activități aerobice simple, hipertensiunea arterială, nivelul ridicat de colesterol, dureri în piept, atacul de cord și accidentul vascular cerebral sunt riscuri majore dacă afecțiunile circulatorii rămân netratate.
  • ficatului – provocând lipsa apetitului, scăderea în greutate, modificări ale nuanței pielii.
  • rinichilor – provocând umflarea mâinilor, a picioarelor și a gleznelor.
  • membrelor – provocând crampe, senzația de amorțeală, varicele.

Pentru remedierea acestei probleme, există câteva remedii naturale, din care amintim:

Mai multe, aici.

Tratamente naturiste pentru candidoza vaginală

Majoritatea femeilor sunt afectate cel puțin o dată în viață lor de iritația și mâncărimile provocate de candidoza vaginală, o micoză datorată unor ciuperci microscopice numite Candida albicans.

Infecția poate afecta vaginul și/sau vulva, manifestându-se prin mâncărimi, roșeață, inflamarea zonei atinse și prin scurgeri albicioase dense. În mod normal, vaginul este protejat de bacili Doderlein sau lactobacili. Distrugerea florei de bacili lactici este răspunzătoare pentru majoritatea cazurilor de inflamaţii ale vaginului, dar și de transformarea unor agenți infecțiosi saprofiți în agenți patogeni.

Diminuarea rolului de protectie al lactobacililor se poate produce în caz de:

  • administrare de antibiotice
  • medicamentele imunosupresoare
  • după chimioterapie
  • la femeile cu un sistem imunitar slăbit
  • la femeile cu diabet zaharat
  • în perioada de sarcină
  • la femeile aflate în tratament cu contraceptive orale.

Mai multe, aici.