Albirea prematură a părului – remedii

În mod normal, albirea părului apare după vârsta de 35 de ani, dar persoanele la care albirea părului apare înaintea acestei vârste înseamnă că suferă de fenomenul de “albire prematură”.

Albirea prematură este asociată cu șocuri emoționale, traume psihice, boli, printre care scăderea densității osoase, vitiligo, anemia pernicioasă, hipo și hipertiroidia, dar și deficitul de vitamina B12, fumatul sau alimentația incorectă.

Pentru a ameliora această situație, puteți recurge la următoarele remedii naturale:

În funcție de lungimea părului, faceți un amestec din părți egale de ulei de susan și suc de morcov și semințe măcinate de schinduf (jumătate din cantitatea de lichide). Puneți toate ingredientele într-un recipient din sticlă, îndideți-l ermetic și lăsați-l la macerat la soare timp de 21 de zile.

Continuarea, aici.

Remedii pentru paradontoză

Boală a gingiilor, paradontoza reprezintă o degenerare a paradonțiului, țesutul care fixează dinții pe maxilar și mandibulă, și se manifestă prin retracția gingiilor, dezvelirea pronunțată a dinților și, în cazurile avansate, căderea acestora.

Odată instalată, boala nu poate fi vindecată, dar evoluția sa poate fi stopată sau măcar încetinită aplicând următoarele remedii naturale:

  • seara, după spălatul pe dinți, se aplică 2-3 picături de ulei de măsline sau de susan pe deget și se masează ușor gingiile, pentru a reduce inflamarea și a grăbi procesul de cicatrizare. Procedeul se repetă pe parcursul a cel puțin 3 luni;
  • mestecați o linguriță de hrean ras pentru a crește circulația sangvină locală. Totodată, hreanul are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene;
  • faceți un amestec din 40 de picături de tinctură de propolis sau 20 de picături de tinctură de hrean și 50-100 ml de apă cu care vă clătiți gura timp de 3-5 minute, de 3 ori pe zi;

Continuarea, aici.