Expunerea gravidelor la ftalaţi creşte riscul de naştere prematură

Un studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei de medicină americane (JAMA) relevă că femeile însărcinate care sunt expuse la ftalaţi – o substanţă chimică folosită la vopsele şi produse cosmetice, cum ar fi deodorantele – riscă mai mult decât celelalte să nască prematur.

În cadrul studiului, cercetătorii au examinat 130 de femei care au născut prematur şi alte 352, de la care au analizat eşantioane de urină în timpul sarcinii, pentru a determina nivelul de reziduuri de ftalaţi.

“Rezultatele arată o legătură evidentă între expunerea la ftalaţi în timpul sarcinii şi naşterile premature, lucru care confirmă precedentele observaţii de laborator şi rezultatele unor studii epidemiologice”, spune Kelly Ferguson de la Facultatea de Sănătate Publică a Universităţii Michigan.

Studiile precedente au arătat că ftalaţii pot fi puşi în legătură cu cancerul la sân şi cu niveluri de hormoni susceptibili să deregleze funcţionarea glandei tiroide iar rezultatele acestui studiu oferă o bază solidă pentru prevenirea sau reducerea expunerii la ftalaţi în timpul sarcinii, au menționat cercetătorii.

Continuarea, aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s